Camera Deputaţilor a votat miercuri, cu unanimitate de voturi, proiectul de lege inițiat de liderul deputaților liberali, Florin Roman, de modifcare a Codului Penal, prin care criminalii, violatorii şi tâlharii nu vor mai putea fi eliberaţi condiţionat. Același proiect prevede că eliberarea condiționată pentru alte categorii de pedepse va fi posibilă doar la executarea a două treimi sau patru pătrimi din pedeapsa totală primită.
„Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a adoptat inițiativa legislativă pe care am depus-o în calitate de parlamentar PNL, prin care criminalii violatorii și tâlharii nu mai pot fi eliberați conditionat. Legea merge acum la promulgare la președintele României, Klaus Iohannis. Urmare a acestei legi, nu mai pot fi eliberați condiționat infractorii care comit următoarele infracțiuni: omor, omor calificat, exploatarea cerșetoriei, folosirea unui minor în scop de cerșetorie, folosirea serviciilor unei persoane exploatate, violul, agresiunea sexuală, act sexual cu un minor, corupția sexuală, tâlhăria calificată, tâlhăria urmată de moartea victimei”, a declarat Florin Roman într-un comunicat remis Europei libere, imediat după adoptarea proiectului.
„PNL este partidul care a abrogat și recursul compensatoriu prin care PSD și acoliții lui au eliberat mai repede din pușcării peste 21.000 de infractori periculoși, lăsați să umble liber pe străzile României. Vom continua să eliminăm din parlament legile PSD prin care se dau mai multe drepturi infractorilor decât victimelor acestor infracțiuni violente!”, a mai spus Florin Roman.
De asemenea, pedeapsa pentru exploatarea cerşetoriei a fost mărită de la trei ani la cinci ani iar folosirea unui minor pentru cerșetorie este pedepsită cu închisoare de la șase luni la cinci ani, în prezent pedeapsa maximă fiind de doi ani.
***
Un bărbat condamnat pentru cinci crime și eliberat înainte de termen a incendiat vineri seară o fată de 17 ani din Drobeta Turnu Severin. Tânăra este în stare critică, are arsuri pe 80-90% din suprafața corpului, este intubată și respiră cu ajutorul aparatelor.
Ion Turnagiu, 45 de ani, a intrat peste fată în locuință a aruncat pe ea o sticlă de benzină și i-a dat foc. Tragedia s-a petrecut în comuna Dârvari, din județul Mehedinți.
Turnagiu a fost condamnat în 1993 după ce a omorât cinci oameni, pe care i-a jefuit. El a fost eliberat condiţionat în mai 2019 de doi judecători care au considerat că criminalul s-a îndreptat și se poate reintegra în societate.
Tânăra este internată în acest moment la spitalul de arşi din Bucureşti şi se zbate între viaţă şi moarte. Pe 13 iunie, Ion Turnagiu a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor.
Fata depusese plângere chiar săptămâna trecută împotriva lui pentru viol și agresiune, iar bărbatul i-a dat foc ca să se răzbune.
Primele crime ale lui Turnagiu au fost săvârșite în martie 1993, pe când avea 18 ani. A ucis doi bătrâni din Calea Rahovei, pe care i-a jefuit.
Apoi, în toamna aceluiași an, a ucis o femeie însărcinată în luna a şaptea, tot pentru a o tâlhări.
Alte două victime au fost ucise în apropierea gării din Drobeta Turnu Severin, tot pentru jaf.
Procurorul general Gabriela Scutea a decis luni realizarea unui control la Parchetul de pe lângă judecătoria Vânju Mare, pentru a afla cum a fost instrumentat dosarul de viol dechis în urma plângerii pe care fata incendiată ulterior de agresor a făcut-o împotriva acestuia în urmă cu o săptămână.
Marți, ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, i-a demis pe șeful penitenciarului din Drobeta Turnu-Severin și pe adjunctul său responsabili pentru întocmirea procesului-verbal care a dus la eliberarea lui Ion Turnagiu.
Citește și:
De ce a fost eliberat condiţionat criminalul condamnat pe viaţă care a incendiat o fată de 17 ani, care se află acum în stare critică
Sursa: europalibera.org
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro