Business Review prezinta cele mai profitabile oportunitati de investitii in 2011

februarie 2, 2011

Business Review analizeaza in numarul din aceasta saptamana optiunile de investitii pentru 2011, de la depozite in aur pana la investitiile pe bursa sau in energie, impreuna cu reputati analisti financiari, consultanti, brokeri si investitori.

Aurul ca instrument financiar

Celebrul citat al lui J.P Morgan: „Aurul si argintul sunt bani. Orice altceva e credit” se pare ca a devenit cu atat mai adevarat in actuala criza de incredere, care i-a determinat pe investitori sa redescopere beneficiile aurului: niciun risc de lichiditate sau credit si nicio sansa sa se devalorizeze total. Metalul pretios a adus castiguri semnificative celor care au pariat pe el pe termen lung, astfel ca a depasit ca rata a perfomantei orice alte clase de bunuri in ultimii 10 ani, cu o rata medie anuala de 13,5%.

Atrasi de ratele constante de castig, romani au pariat si ei pe aur iar investitiile in metalul pretios ca instrument financiar s-au dublat in 2010 fata de 2009, aceeasi tendinta fiind anticipata si in 2011. Deprecierea leului, masurile fiscale anuntate de guvern si previziunile pesimiste legate de inflatie sunt motivele care au directionat investitorii catre aur, corelate cu rate de profit de 15-20%, mult mai mari decat castigurile tipice rezultate din instrumente precum actiunile, depozitele sau obligatiunile.

Piata de capital

Analistii considera ca investitorii ar trebui sa ia in considerare doi factori principali care vor influenta piata de capita din Romania: listarea Fondului Proprietatea, care a avut loc saptamana trecuta si planurile de a lansa oferte publice secundare pentru companiile de stat. Listarea Fondului Proprietatea poate aduce Bursa de Valori Bucuresti in atentia investitorilor straini iar ofertele publice secundare pentru Petrom, Transelectrica si Transgaz pot fi de asemenea interesante pentru investitori.

Andreea Gheorghe, director general adjunct la Intercapital Investment Management, a declarat pentru Business Review: „Ne asteptam ca acest an sa fie unul echilibrat pe pietele straine si unul pozitiv pentru Bursa de Valori Bucuresti. Cred ca Fondul Proprietatea si SIF-urile din indicele BET vor atrage atentia investitorilor, dar si companii mici si mijlocii cu potential de crestere sau rezultate financiare bune.”

„In 2010, am avut castiguri de 14,6% pe BET-C, in timp ce pe BET-FI am avut o scadere de 10%, rezultate slabe pentru o piata emergenta, dar rezonabila comparativ cu rezultatele din economie. Imbunatatirea indicilor macroeconomici va duce probabil la o crestere considerabila pe bursa de valori, intre 15 si 25%”, Dragos Darabut, analist financiar la Tradeville a declarat de asemenea pentru Business Review.

Business Review a analizat si optiunile de investitii in cateva dintre cele mai dinamice domenii din Romania: retail, servicii medicale si energie.

Retail

Piata locala de retail este dominata de sentimentul de optimism prudent: in timp ce planuri de expansiune exista in continuare, increderea si veniturile consumatorilor au scazut, potrivit statisticilor. Consumul pe gospodarie a inregistrat o scadere cu 5% in primele 10 luni ale anului 2010. Competitia a crescut in acest domeniu, fapt reflectat in rezultatele financiare ale companiilor, care anunta profituri mai mici.

Pe de alta parte, o abordare inovativa si mai flexibila a strategiilor de expansiune ar putea resuscita piata. Robert Maxim, Managing Partner la Ensight Management Consulting, considera: „Comparativ cu alte tari europene, formatele de retail locale sunt monotone”, astfel ca noi formate sunt obligatorii pentru piata de retail din Romania.

Servicii medicale

Acest sector ofera in continuare multe oportunitati de investitii, fiind unul fragmentat si in curs de consolidare. „In acest moment, atat in sectorul serviciilor medicale private cat si al retailului farma, strategiile de dezvoltare vizeaza extinderea la nivel national, ceea ce ii face pe multi dintre jucatorii din aceste domenii interesanti pentru fondurile de investitii sau investitorii strategici” declara Dragos Dinu, partener la Link Resource.”

Investitiile private ar putea fi mult mai semnificative decat acum daca statul ar putea garanta plata la timp a produselor si serviciilor oferite de furnizorii privati, insa in conditiile in care termenele de plata depasesc de multe ori 300 de zile, investititiile private nu pot fi o investitie majora in sectorul sanitar, apreciaza reprezentantii B Braun.

Sectorul energetic

Cu un potential anual de electricitate de 23TW/h din energie eoliana, Romania a devenit un punct de interes pentru companii internationale de top, dispuse sa investeasca sute de milioane de euro in proiecte eoliene. Daca la sfarsitul lui 2009 erau in functiune doar 14 MW din energie eoliana, cifrele au crescut semnificativ astfel incat la sfarsitul lui 2010 erau inregistrati 371 MW.

Drumul insa de la idee la constructia propriu-zisa si vanzare este unul lung si plin de provocari generate de birocratie, legislatie, perioada lunga de asteptare pentru aprobari si multe altele. Un aspect important pentru investitori este insa modificarea legii 139/2010 referitoare la certificatele verzi pentru energe regenerabila, desi legislatia secundara nu a fost inca adoptata.

O analiza detaliata a oportunitatile de investitii in 2011 si recomandarile specialistilor sunt disponibile pe www.business-review.ro
 

www.business-review.ro

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro