Budăi despre scandalul „Solomon la șaormerie”: avem parte de o poliție politică

iulie 8, 2020

Deputatul PSD Marius Budăi, fost ministru al Muncii în guvernul Dăncilă, spune despre cazul „Solomon-Stativă la șaormerie” că este proba existenței poliției politice în România.

El spune că a stat de vorbă cu deputatul Adrian Solomon,  șef al Comisiei de Muncă din Camera Deputaților, protagonist al unui scandal făcut în urmă cu o noapte într-o șaormerie din Centrul Vechi al Capitalei, sancționat de poliție cu două rânduri de amenzi și pornit de la refuzul lui Solomon de a purta mască în spațiul închis al șaormeriei.

Budăi susține că Solomon i-ar fi spus că a avut, de fapt, mască, motiv pentru care Budăi conchide că „avem parte de o poliție politică”.

„Am discutat cu domnul deputat Solomon. Dumnealui îmi spune că a avut mască în acel moment. Dacă acesta e adevărul înseamnă că avem parte de o poliție politică și o reacție imediată, la fel cum am văzut ca la acel pensionar care-și striga oful în fața ministrului Muncii și mă întreb de ce nu am avut această reacție imediată și în cazul Rareș Bogdan cu peste 100 de oameni, în cazul Guran, în cazul Duncan de la Caraș Severin, în cazul ședinței PNL de la Iași. Eu sper ca polițiștii din această țară să-și dea seama că sunt folosiți în scop politic de către demnitarii actuali”, a declarat Marius Budăi pentru Mediafax.

Ce nu explică Budăi este de la ce a pornit, în aceste condiții, supărarea lui Solomon și cum rămâne cu înregistrarea  audio/video care-l arată indignat de faptul că „Mustafa” de la casă i-a cerut să poarte mască, precum și reproșul pe care Solomon i l-a adresat polițistului că-i permite casierului să-i ceară mască, lui, român în țara lui, dar nu-l verifică pe casierul „Mustafa” dacă are carte verde.

Dialogul lui Solomon cu polițistul și cu casierul șaormeriei: 

„Băi Mustafa (…) ești în România aicea (…) Alo, Mustafa! Arată-mi că ai voie să muncești aici! (…) Băi, panaramă!”

Solomon a continuat către polițist: ”Nu te interesează dacă ăsta are dreptul la muncă în România, dar eu să port mască, da? Nu te interesează dacă are dreptul să muncească în România, dar eu când comand o șaorma în România, îmi iei buletinul, nu ți-e rușine? Arată-mi cartea verde a lu ăsta. Dacă el mă ia pe mine cu masca, tu îl iei pe el cu cartea verde?”.

 

„În urma analizării imaginilor video, polițiștii Serviciului de Poliție pentru Centrul Vechi i-au sancționat contravențional pe cei doi bărbați și cu amenzi în valoare totală de 4000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor care se aplică în starea de alertă pentru prevenirea și combaterea virusului Covid 19", a transmis marți seară Poliția Capitalei. 

Inițial, Adrian Solomon și Irinel Stativă, doi parlamentari PSD, au fost amendați cu 2.600 de lei pentru „provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri publice și pentru proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare în public", după ce au făcut scandal în noaptea de luni spre marți într-o șaormerie din Centrul Vechi al Capitalei, insultându-i pe angajații localului dar și pe polițiștii chemați în ajutor de aceștia. 

„În această dimineață, o patrulă a Serviciului de Poliție pentru Centrul Vechi din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, a fost solicitată de agenții de pază ai unui restaurant de tip fast-food din sectorul 3, să intervină întrucât în interiorul localului se afla un bărbat care refuza să poarte mască de protecție, având un comportament recalcitrant”, transmit polițiștii, într-un comunicat.

Atitudinea recalcitrantă a celor doi aleși PSD a continuat și după sosirea forțelor de ordine.

„În urma discuțiilor purtate, acesta le-a adresat expresii jignitoare, având o atitudine sfidătoare la adresa acestora. Alături de persoana în cauză se mai afla un bărbat care, la rândul sau a manifestat un comportament similar. Cei doi bărbați au fost sancționați contravențional cu două amenzi în valoare totală de 2600 de lei pentru provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri publice și pentru proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare în public”, precizează sursa citată. 

Între timp, CNCD s-a autosesizat după ce Adrian Solomon l-a jignit pe casierul de la șaormerie numindu-l generic „Mustafa”. 

 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro