Astazi a fost desemnata castigatoarea fazei pe Bucuresti a Cupei Danone. Echipa Scolii Nr. 311 din sectorul 6 si-a adjudecat titlul de campioana pe Bucuresti in cadrul Cupei Danone, competitie de fobal adresata intre 10 si 12 ani. Interesul micilor fotbalisti pentru sportul rege a fost ilustrat de numarul mare de scoli inscrise in concurs care si-au disputat titlul, timp de trei zile, pe stadionul Spiru Haret.
Echipa de fotbal a Scolii Nr. 311 a castigat finala locala cu scorul de 5-0 impotriva echipei de la Scoala Generala nr. 40, din sectorul 2. Meciurile prin care s-au desemnat scolile castigatoare pe sector au avut loc sambata si duminica, vremea defavorabila neimpiedicandu-i pe micii fotbalisti sa evolueze spectaculos.
Turneul Final al Cupei Danone din 4 iunie de pe Stadionul Central Dinamo reuneste echipele castigatoare din orasele Constanta, Cluj Napoca, Timisoara si Bucuresti si va desemna campioana Romaniei la Finala Mare din septembrie de la Lyon. In Franta, castigatoarea Cupei Danone din Romania va juca impotriva reprezentativelor celorlalte 31 de tari inscrise in aceasta competitie mondiala.
George Marculescu, antrenorul echipei castigatoare din sectorul 6 a Scolii Nr. 311 declara: "Anul trecut la meciurile din cadrul Cupei Danone am pierdut la limita in faza pe sector. Ne-am promis noua insine ca la editia din acest an sa facem o figura frumoasa si sa demonstram ca prin munca, organizare si multa ambitie se poate face performanta. Acest lucru ne face increzatori in fortele nostre si pentru Turneul Final de pe 4 iunie si, de ce nu, pentru eventualele meciuri din Franta.”
Capitanul echipei, Lica Teodorescu, ne-a spus: "Am visat mereu sa ma intalnesc cu jucatorul meu preferat: Zinedine Zidane. Acum, prin faptul ca am castigat faza pe Bucuresti a Cupei Danone, m-am apropiat foarte mult de visul meu. Pentru Turnel Final din Franta nu ne mai ramane decat un pas pe care sper din tot sufletul sa-l facem si sa mergem la Lyon"
Cu ocazia Cupei Danone, alti doi copii care se vor dovedi cei mai creativi realizatori de eseuri pe tema “Crezi in visul tau” vor putea sa insoteasca echipa Romaniei la turneul final “Danone Nations Cup” de la Lyon. Concursul de eseuri este organizat in scolile din Constanta, Cluj, Timisoara si Bucuresti care participa la turneul Cupa Danone si ofera tuturor copiilor sansa de a-si exprima gandurile despre felul in care visele devin realitate atunci cand cred cu tarie in ele, mai ales prin cultivarea spiritului sportiv. Elevii pot obtine detalii despre concursul de eseuri de la profesorii de Limba si Literatura Romana din fiecare scoala participanta.
In atasament gasiti fotografii de la meciurile din Bucuresti din cadrul Cupei Danone.
Danone Nations Cup este o competiţie sportivă al cărei scop este de a aduce laolaltă copii din toate părţile lumii şi de a le îndeplini visul: participarea la un turneu de fotbal, desfăşurat după regulile marilor competiţii şi întâlnirea cu unul dintre cei mai mari fotbalişti ai tuturor timpurilor, părintele spiritual al competiţiei la nivel internaţional, Zinedine Zidane.
“Crezi în visul tău!” este imnul şi îndemnul evenimentului Danone Nations Cup, cupa internaţională la fotbal pentru copii organizată în fiecare an începând din 1999 de către Grupul Danone. Turneul urmăreşte să acorde fiecărui copil şansa de a trăi o experienţă unică în viaţă, să formeze copiilor spiritul de echipă, să promoveze sportul în rândul lor şi să genereze emoţii unice printre participanţii la acest eveniment internaţional. (Tempo Advertising)
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro