Bolsonaro, dat în judecată de jurnaliști pentru că și-a dat jos masca în conferința de presă

iulie 8, 2020

 Președintele Braziliei, Jair Bolsonaro, va fi dat în judecată de jurnaliști pentru că și-a dat jos masca de protecție deși este infectat cu noul coronavirus. 

Anunțul a fost făcut de Asociația Presei din Brazilia, care a anunțat că îl va da în judecată Bolsonaro, după ce președintele i-a expus pe jurnaliști infecției cu noul coronavirus pentru că nu respectă distanța de siguranță și și-a dat jos masca în timpul unei conferințe de presă, relatează CNN.

Asociația îl acuză pe Bolsonaro că a pus în pericol viața jurnaliștilor prezenți.

„Țara nu poate asista permanent la un comportament care este dincolo de iresponsabilitate și constituie infracțiune clară împotriva sănătății publice, fără să reacționeze", a declarat președintele asociației, Paulo Jeronimo de Souza.

La conferința de presă au fost prezenți trei posturi de televiziune - CNN Brasil, TV Record și TV Brasil.

Reporterul CNN Brasil, Leandro Magalhaes, va fi testat miercuri pentru virus și lucrează de acasă până când va obține rezultatul său.

După conferința de presă de marți, congresistul Marcelo Freixo a replicat că a depus o plângere împotriva lui Bolsonaro la Parchetul Federal.

„Președintele a încălcat articolele 131 și 132 din Codul Penal, scoțându-și masca în timpul interviului în care a anunțat că are coronavirus", a spus Freixo.

Biroul de presă al lui Bolsonaro nu a făcut niciun comentariu. 

 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro