Bogdan Aurescu a cerut Greciei soluții pentru rezolvarea aglomerației din vămi

UPDATE Rândul autoturismelor a ajuns la cel puțin 6-7 kilometri lungime, presa bulgară spune că aceasta este de circa 8 kilometri, in timp ce tirurile stau la o coadă de 15 kilometri.

Ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, a avut joi o discuție telefonică cu omologul său grec, Nikos Dendias, în care a făcut apel pentru găsirea unor soluții pentru ca turiștii români ce merg în Grecia să nu fie afectați de timpi mari de așteptare și aglomerație în vamă în condițiile în care accesul în Grecia prin Bulgaria a fost restricționat și nu mai poate fi efectuat de când prin punctul de trecere a frontierei Koulata-Promachonas, începând cu 1 iulie.

„În contextul întârzierilor înregistrate la punctul de frontieră dintre Bulgaria și Republica Elenă (Kulata – Promachonas), odată cu instituirea, la 1 iulie, a noilor reguli privind intrarea cetățenilor străini în Republica Elenă, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut o convorbire telefonică cu omologul elen, Nikos Dendias, căruia i-a prezentat situația cu care se confruntă cetățenii români aflați în tranzit către Grecia, făcând apel la identificarea unor soluții pentru reducerea timpului de așteptare și evitarea aglomerării autoturismelor în acest punct de frontieră și sugerând deschiderea și altor puncte de frontieră, având în vedere demararea sezonului turistic. În context, a menționat ponderea importantă a turiștilor români în Grecia și necesitatea asigurării condițiilor optime pentru ca aceștia să poată ajunge în cele mai bune condiții la locul de petrecere a vacanței.

Totodată, Ministerul Afacerilor Externe a întreprins de urgență demersuri pe lângă Ministerul de externe elen, atât prin intermediul Ambasadei României la Atena, cât și pe lângă Ambasada Greciei la București, solicitând autorităților elene identificarea rapidă a unor soluții care să permită fluidizarea traficului în punctul de frontieră Kulata – Promachonas", transmite Ministerul Afacerilor Externe.

În replică, oficialul elen a transmis că are în atenție situația creată la frontieră și că acționează pentru identificarea de soluții pentru fluidizarea circulației, inclusiv prin stabilirea de controale comune cu autoritățile bulgare.

O primă măsură deja luată este crearea unui flux separat pentru autoturismele înmatriculate în statele membre UE.

„Totodată, Ministerul Afacerilor Externe precizează că, din dispoziția ministrului afacerilor externe, un reprezentant al Consulatului General al României la Salonic se află la punctul de trecere a frontierei Kulata – Promachonas pentru a acorda asistență cetățenilor români.

Ministerul Afacerilor Externe va continua să urmărească îndeaproape evoluțiile cu privire la tranzitul cetățenilor români prin punctul de trecere al frontierei menționat și va rămâne în dialog constant cu autoritățile elene pentru a identificarea soluțiilor necesare reducerii timpului de așteptare și prevenirea unor astfel de situații în perioada următoare", mai arată MAE.

Grecia a început să redeschidă traficul internațional pentru a dezvolta turismul, dar a implementat un protocol prin care cere turiștilor străini să completeze un formular cu date despre unde te deplasezi, adresa de cazare și dacă ai călătorit în ultimele 14 zile în străinătate.

„Turiștii străini care intră în Grecia pot fi supuși unui test pentru a verifica dacă sunt infectați cu coronavirus. Testele se fac în sistem aleatoriu, nu tuturor străinilor care vor intra pe teritoriul elen.

În ceea ce privește accesul pe teritoriul elen, vor fi efectuate teste aleatorii pentru depistarea infectării cu SARS-CoV-2. Persoana testată trebuie să aștepte rezultatul timp de 24 de ore, în condiții de autoizolare, la adresa pe care a declarat-o în formularul electronic.

Rămân obligatorii măsurile generale de prevenție: purtarea măștii, dezinfectarea mâinilor și de distanțare socială.

De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe menționează că autoritățile elene competente pot modifica fără niciun preaviz condițiile de intrare pe teritoriul național, în funcție de numărul de noi cazuri de COVID-19 ce vor fi înregistrate pe parcurs", subliniază MAE român.

În Grecia a crescut numărul de cazuri noi depistate în ultimele două săptămâni, dar doar pe continent, nu și pe insule unde merg, în special, turiștii.

 

 

 

Sursa: europalibera.org