Birourile a cel puțin 50 de europarlamentari, jefuite la sediul din Bruxelles

iulie 2, 2020

Cel puțin 50 de eurodeputați au rămas fără computere, tablete și alte obiecte furate din birourile Parlamentului European în timp ce se aflau departe de Bruxelles, în timpul carantinei determinate de pandemia de coronavirus, scrie Politico.eu.

Jafurile au avut loc  în timp ce sediul din Bruxelles al legislativului european era gol, autorii furturilor răscolind prin hârtii şi spărgând dulapurile din birourile eurodeputaţilor pentru a sustrage bunuri de valoare.

Europarlamentarul german Nico Semsrott, căruia i-au fost furate două laptopuri, s-a declarat dezamăgit de lipsa de reacţie din partea Directoratului general pentru securitate al Parlamentului European (DG SAFE).

„Este un imens scandal şi nu ştiu de ce toată lumea tace'', a declarat el.

„Suntem aproape siguri că hoţii au căutat prin toate lucrurile noastre, pentru că totul pare răscolit'', a spus Semsrott, adăugând că din ce a aflat au fost sparte birourile unui număr „între 40 şi 100 de eurodeputaţi''.

El şi-a avertizat colegii într-un e-mail trimis luni şi a postat un video pe YouTube în care arată cum hoţii i-au forţat un sertar de la birou, de unde au luat o cheie aflată în sertar pentru a putea deschide un dulap conţinând computere.

 

Eurodeputatul spune că DG SAFE nu îi avertizase pe eurodeputaţi despre furturi.

În luna martie, preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, a introdus măsuri stricte pentru a interzice accesul vizitatorilor în clădirile PE şi a încurajat eurodeputaţii să lucreze din ţările lor, ca măsură de precauţie împotriva răspândirii noului coronavirus.

Sediul din Bruxelles al PE a rămas gol cea mai mare parte a lunii mai.

O purtătoare de cuvânt a instituţiei a precizat că în aprilie PE a fost informat despre spargeri şi a „sporit numărul agenţilor de securitate care patrulează'' în zona birourilor, în timp ce „alţi agenţi au controlat accesul în clădire''.

Ea a adăugat că DG SAFE anchetează furturile şi se află în contact cu autorităţile belgiene.

Eurodeputata cehă Dita Cháranzova, vicepreşedintă a Parlamentului European pentru securitate, a spus că i-a cerut DG SAFE un raport privind spargerile şi a anunţat că va ridica această chestiune la viitoare reuniune a Biroului Parlamentului European, care se ocupă de problemele administrative.

Și Massimo Casanova, eurodeputat din Liga Italiei, a scris pe pagina sa de Facebook că a înaintat o plângere conducerii parlamentului după ce indivizi necunoscutți au intrat în biroul său și au forțat încuieturile dulapurilor sale,„în căutarea a nu știu ce”

Casanova a spus că „nu lipsește niciun obiect”, dar a spus că trebuie să facă o investigație mult mai serioasă ca să știe dacă lipsesc documente. 

„Desigur, imediat am depus plângere. Îmi pare rău că acest lucru se întâmplă într-una dintre cele mai controlate și blindate clădiri din Europa, care ar trebui să fie o emblemă a securității”, a scris Cassanova. 

 

Conform raportului de descărcare de gestiune al Parlamentului, recent adoptat, privind execuția bugetară a UE în 2018, DG SAFE are 756 de angajați și gestionează 1,5% din bugetul total al Parlamentului în 2018.

 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro