Biblioteca Centrala Universitara din Bucuresti se va numi Carol I

aprilie 6, 2006

Biblioteca Centrală Universitară din Bucureşti se va numi "Carol I", potrivit unei hotărâri adoptate în şedinţa de Guvern de astăzi.

Această instituţie a fost înfiinţată la 27 iunie 1891 din dorinţa Regelui Carol I, cu numele „Fundaţiunea Universitară Carol I”. Vreme de 50 de ani, aceasta şi-a asumat misiunea formării elitei intelectuale, îndeosebi prin acordarea de subvenţii, premii de încurajare, burse studenţilor cercetători merituoşi şi prin tipărirea unor lucrări valoroase, a tezelor de licenţă sau de doctorat.

Noua clădire a Bibliotecii a fost dată în folosinţă la 9 mai 1914, cu o dotare şi organizare de nivel european. După 1948, a fost înfiinţată Biblioteca Centrală a Universităţii din Bucureşti. După incendiul din decembrie 1989, când BCU a ars aproape în totalitate, clădirea a fost reconstruită şi redată parţial în folosinţă studenţilor şi cadrelor didactice din învăţământul superior.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro