Organizatia E.M.M.A. (Eternul Miracol Materna Alinare), fondata in anul 2008 de catre Bianca Brad, sustine Conferinta Nationala a Pacientilor, un eveniment de anvergura ce doreste sa vina in sprijinul pacientilor din România. Organizatia E.M.M.A. a fost infiintata cu scopul de a-i ajuta pe parintii care au pierdut un copil, situatie prin care a trecut, in anul 2007, si Bianca Brad.
“Consider ca participarea noastra la un astfel de eveniment va avea o mare importanta pentru membrii organizatiei si felicit echipa Sanatatea Media Group pentru aceasta initiativa. Ne dorim ca, in cadrul acestei manifestari, sa informam si sa sensibilizam opinia publica, implicit cadrele medicale, in legatura cu sprijinul emotional de care mamele care au pierdut un copil au foarte mare nevoie, sprijin care poate fi oferit cu minimum de efort”, a declarat Bianca Brad, membru fondator al Organizatiei E.M.M.A.
Desfasurata sub sloganul „Comunicare pentru sanatate. Sanatate pentru pacienți”, prima Conferinta Nationala a Pacientilor va avea loc la Institutul National de Statistica din Bucuresti, in perioada 11-13 martie 2010, fiind un eveniment cu acoperire nationala, conceput in maniera interactiva. Astfel, participanții vor putea adresa intrebari oficialitaților, medicilor și specialiștilor invitați in calitate de speakeri și vor putea afla, astfel, cele mai bune raspunsuri la problemele cu care se confrunta in calitate de pacienți.
“Moartea intrauterina ocupa locul 1 in lume pe lista cauzelor mortii infantile, iar România se afla, din pacate, pe un loc fruntas la mortalitatea infantila. Organizatia E.M.M.A. doreste sa implementeze in societatea româneasca un suport emotional esential in procesul de vindecare. Prin informare, educare, dar si prin dotarea sectiilor de neonatologie ale maternitatilor din România cu aparatura medicala performanta, organizatia noastra isi propune sa reduca, pe cât posibil, numarul cazurilor de moarte infantila. De asemenea, dorim sa dotam sectiile de neonatologie cu kit-uri de luat amprente si cu aparate de fotografiat care sa scoata imaginile pe loc, astfel incât mamele, respectiv familiile, sa aiba o amintire a copilului pe care, chiar daca nu l-au tinut in brate, nu il vor uita niciodata. «Pentru ca nici o talpa nu este atât de mica, incât sa nu lase nici o urma, pe lumea asta!»”, a precizat Bianca Brad.
Conferinta Nationala a Pacientilor se adreseaza tuturor celor interesati de o mai buna comunicare cu actorii din domeniul sanatatii, in scopul imbunatatirii serviciilor medicale, precum si a cresterii calitatii acestora. Pentru functionarea in conditii optime a sistemului sanitar este necesar ca toti cei implicati in acest sector de activitate sa poata dialoga intr-un cadru special creat. Prin organizarea Conferintei Nationale a Pacientilor, Sanatatea Media Group doreste sa ofere spatiul ideal pentru acest tip de comunicare.
„Ideea organizarii unei Conferinte Nationale a Pacientilor este binevenita si ii felicit pe initiatori, pe toti cei care fac posibil acest lucru, precum si pe toti cei care participa activ la imbunatatirea conditiei pacientilor din România. Sunt bucuroasa pentru ca, in sfârsit, a aparut o initiativa care era necesara de mult timp si pentru ca, in sfârsit, cineva s-a hotarât nu doar sa ridice din umeri si sa se plânga de problemele existente, ci sa si ia atitudine, pentru a face diferenta. Eu cred cu tarie ca daca se va renunta la orgolii si daca se vor uni interesele si fortele, lucrurile se pot schimba in bine. Nu va fi usor, dar nici imposibil”, a mai adaugat Bianca Brad.
In cadrul Conferinței Nationale a Pacientilor, pe lânga sesiunile de comunicare, se va organiza si o expoziție - „Info Pacienți” - vor fi expuse standuri de prezentare ale asociațiilor de pacienți, dar și ale companiilor care ofera produse și servicii destinate pacienților. Evenimentul se incheie pe 13 martie, data cunoscuta drept Ziua Europeana a Pacienților. In aceasta ultima zi va avea loc și prima Conferința de Oncologie Pediatrica din România.
Conferinta Nationala a Pacientilor, cea mai importanta manifestare dedicata informarii si imbunatatirii conditiei pacientului român, va reuni reprezentantii tuturor asociatiilor de pacienti din România, reprezentanti ai Ministerului Sanatatii, ai Caselor de Asigurari de Sanatate, ai Directiilor de Sanatate Publica, dar si oficialitati din cadrul Comisiilor de Sanatate din Camera Deputatilor si Senatul României, medici, manageri de spitale din intreaga tara, reprezentanti ai farmacistilor si ai companiilor farmaceutice.
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro