BCR Leasing Rally Team - in asteptarea deciziei corecte pentru castigarea titlului la echipe

octombrie 9, 2012

Raliul Iasiului, ultima etapa a Campionatului National de Raliuri 2012, a fost competitia cu miza cea mai importanta pentru BCR Leasing Rally Team: castigarea titlului national la echipe. Dupa un raliu solicitant, cu un traseu dificil, cu probe speciale de viteza si multe capcane, echipa este acum in asteptarea deciziei corecte din partea FRAS, pentru a se putea bucura de un titlu binemeritat.

"O cursa nebuna-nebuna-nebuna! Pe superbul traseu de la Iasi, martor si in trecut la transari si rasturnari de clasamente, ne astepta o lupta intensa si cu cutitul intre dinti pentru cucerirea titlului de campioni la echipe! Dupa prima zi de cursa ne aflam in carti pentru atingerea obiectivului, mai ales ca echipajul Girtofan-Berghea, mai noii componenti ai adversarilor de la ESD, concura sub securea grea a celor doua contestatii depuse importiva lor si a excluderii dictate dar suspendate pana la sedinta din data de 09 octombrie. In aceste conditii ne-am propus cu Vali sa nu fortam inutil, dar din pacate se pare ca exact atunci cand adopti un ritm si un stil defensiv, apar problemele. Amandoi am iesit de pe traseu in prima proba a zilei, astfel ca lucrurile s-au complicat. Suntem increzatori, insa, in corectitudinea oficialilor FRAS si suntem convinsi ca lupta la echipe va fi transata in favoarea noastra. Desi am abandonat in aceasta ultima cursa a sezonului, suntem foarte multumiti de titlul de campioni ai clasei 3, de ritmul avut pe probe si de nivelul intregului campionat. Multumim tuturor celor care ne-au sustinut, insa un gand aparte merge, ca intotdeauna, catre echipa tehnica fara de care nu putem sa ne atingem performantele!" – Edwin Keleti

BCR Leasing Rally Team a luat startul in Raliul Iasiului cu prima sansa la castigarea titlului national, dupa ce a dominat intreg sezonul competitional, clasandu-se la fiecare etapa pe locul intai in competitia echipelor. Rezultatele primei zile de concurs au reconfirmat aceste asteptari, toate echipajele BCR Leasing Rally Team ocupand locuri fruntase la clasele lor. Din pacate, odata cu prima proba a zilei secunde – cea mai lunga proba speciala a raliului, doua dintre echipajele BCR Leasing Team abandoneaza. Vali Porcisteanu/Dan Dobre si Edwin Keleti/Botond Csomortani parasesc competitia, urmati pe PS6 de echipajul Bogdan Nastase/Alex Popidan.

Vali Porcisteanu nu a putut incheia ultima cursa a acestui sezon, dar termina campionatul de anul acesta cu titlul de vicecampion. „A trecut si Raliul Iasiului, ultima etapa a sezonului, in care am „bifat” si singurul nostru abandon din acest an. S-a intamplat pe prima proba a zilei secunde, acolo unde am „sters” un cap de pod cu roata stanga fata, dupa care a urmat ruperea urechilor de la amortizor. Avand deja aceasta „experienta” de la Raliul Tara Barsei, am decis sa ne oprim, fiind imposibil de parcurs cei aproximativ 40 km de proba speciala ramasi, plus cei de etapa pana la urmatorul parc de service. In acel moment ne aflam pe pozitia secunda si obiectivul nostru era de a ne pastra acel loc pana la finele cursei. Stiind inainte de startul ultimei etape ca Francois era deja campion national din punct de vedere matematic, aveam ca scop adunarea a cat mai multe puncte in vederea castigarii titlului pe echipe. Printr-o simpla eroare de pilotaj, cursa noastra s-a incheiat si astfel am terminat sezonul 2012 cu putin gust amar, chiar daca titlul de vicecampion absolut era oricum deja asigurat. Despre raliu ar fi multe de povestit si foarte multe de reprosat organizatorului, dar nu am sa spun totusi nimic, dandu-mi seama impreuna cu majoritatea colegilor ca indiferent cat ne-am "plange", lucrurile tot nu se schimba si tot noi ajungem intr-un final sa fim intelesi gresit si oarecum "judecati". In incheiere, dupa parcurgerea unui sezon cu multe urcusuri si coborasuri, nu putem fi dezamagiti de rezultatul obtinut. Am luptat impotriva unor piloti extrem de rapizi, valorosi si experimentati, care ne-au facut sa dam tot ce avem mai bun pe probele speciale si acest lucru nu poate fi decat benefic din punct de vedere sportiv. Pana la startul sezonului 2013 urmeaza o pauza lunga, in care ne vom face planuri si socoteli pentru anul viitor, cand evident ne propunem din nou castigarea titlului de campion absolut. Acum nu ne ramane decat sa multumim inca o data - BCR Leasing (Rally Team), Colina Motorsport, Vallino, Wheels Spedition, Omniasig, Pirelli, Cronus eBusiness, Beavis Co, SVS, Pilot PT, Actioncamera.ro, Radio ZU, PMRacing, Ludicass, Wings Xpteam - pentru toata sustinerea si nu in ultimul rand tuturor prietenilor, fanilor, colegilor de echipa, care au fost alaturi si ne-au incurajat (atat in momentele bune cat si in cele dificile) si evident tuturor baietilor din cadrul echipei de asistenta tehnica, in frunte cu George Serban, carora „le-am dat de furca" la aproape toate etapele din 2012.

Sa ne vedem cu bine in sezonul 2013!” – Valentin Porcisteanu

Echipajele care au trecut linia de sosire la Raliul Iasiului sunt Alex Filip/Bogdan Iancu si Alexandru Pitigoi/Vlad Terzi, primii fiind campioni nationali la clasa 5 si categoria 2WD.

„Sunt foarte bucuros pentru rezultatul obtinut, atat in etapa de la Iasi, dar si de indeplinirea tuturor obiectivelor propuse pentru CNR 2012. Am avut curse in care am atacat si am castigat si curse de conservare, dar strategia noastra a dat roade. Vreau sa multumesc partenerilor nostri si echipei din care fac parte pentru sprijinul si increderea acordate si sper ca vom continua in aceeasi maniera. Respect si felicitari colegilor de competitie cu care ne-am luptat pentru podiumul 2RM. Urmeaza Sibiu Rally Show, unde abia astept sa ne confruntam din nou cu adversarii nostri.” – Alex Filip

Alexandru Pitigoi a avut o dubla calitate la Raliul Iasiului – aceea de coechipier pentru echipajele BCR Leasing Rally Team, alaturi de care a luat startul la bordul unui Mitsubishi Evo VII, incheind competitia pe locul secund al clasei 11 – si cea de team manager pentru BCR Leasing Rally Team. „A fos un raliu categoric rau pentru echipa noastra, cu exceptia evolutiei lui Alex Filip. Personal, regret modul in care au terminat aceasta etapa echipajele noastre – desi stiu ca astfel de lucruri se pot intampla la raliuri, nu era cazul sa se intample acum. Este cert ca vom trage invatamintele cuvenite. Din punct de vedere organizatoric, ca si sportiv intors dupa o pauza competitionala destul de mare, am gasit o competitie cu probe speciale frumoase si tehnice, dar cu destul de multe puncte slabe in organizare. Referitor la miza acestei etape, suntem in asteptarea deciziei corecte, pe care suntem siguri ca forurile decizionale o vor lua in urma judecarii apelului, asa cum au facut-o dealtfel si in alte cazuri similare. Echipa contracandidata la titlu a comis o eroare in timpul cursei, pentru care s-a decis excluderea echipajului respectiv, excludere care atrage dupa sine descalificarea intregii echipe. Ca in orice sport, regulile trebuie respectate, Asadar, singura urmare fireasca este castigarea titlului de catre echipa noastra. Asteptam totusi decizia federatiei pentru a ne bucura. Pana atunci, as vrea sa multumesc in mod deosebit tuturor partenerilor echipei din acest sezon – BCR Leasing, Mobil 1 prin Star Lubricants, Pirelli, Orange, Omniasig, Life Care si Cronus eBusiness – alaturi de care sunt convins ca vom obtine rezultate excelente in continuare. O apreciere deosebita de asemenea pentru toti membrii echipei, impreuna cu stafful tehnic si administrativ Colina Motorsport, carora le multumesc pentru eforturile depuse la fiecare etapa din acest sezon si pentru rezultatele extraordinare pe care le-am obtinut impreuna.” – Alexandru Pitigoi

 

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro