BCR – “Banca Anului” in Romania, a decis The Banker

septembrie 7, 2005

Banca Comerciala Romana (BCR) a fost desemnata, pentru a patra oara, de catre revista britanica de specialitate The Banker, membra a grupului Financial Times, drept "Banca Anului" in Romania, pentru cele mai bune performante financiare si realizari calitative deosebite in intreaga activitate. Prima editie a Premiilor The Banker a avut loc in anul 2000.

Festivitatea de decernare a premiilor The Banker 2005 s-a desfasurat, ieri seara, la Londra, la manifestare participand 400 de reprezentanti ai celor mai importante banci din peste 138 de tari. La aceasta editie s-a consemnat si cel mai mare numar de banci inscrise in competetie pentru premii – 510.

Premiile “Banca Anului” acordate de The Banker reflecta succesul si totalitatea realizarilor institutiilor financiare de top din intreaga lume. Castigatorii premiilor The Banker reprezinta crema comunitatii bancare mondiale, a spus Stephen Timewell, editorul revistei.

BCR a inregistrat o crestere puternica a activelor si a profitului net in 2004, totul conducand la un solid ROE = 17%. Activele au crescut cu 30% iar numarul de clienti a ajuns la 5 milioane, banca atragand un milion de noi clienti de la finele anului 2003. De asemenea, banca a avut capacitatea de a-si reduce raportul cost/venituri pana la 53,7%, se arata in motivatia pentru premiul acordat BCR de catre revista The Banker.

Premiul acordat bancii are la baza trendul constant de crestere inregistrat de BCR pe parcursul ultimilor ani, cu o crestere a profitului net de la 54 milioane de dolari in 1999 la 161 milioane EUR in 2004. De asemenea, banca ocupa o pozitie importanta si pe piata creditului, cu un sfert din piata creditului pentru companii si o treime din piata creditelor pentru populatie. Totodata, BCR este lider in atragerea depozitelor de la companii si populatie, cu o cota de piata de circa peste 32%.

"Cresterea calitativa sustenabila a fost acompaniata de o accelerare a cresterii organice, confirmand realismul si flexibilitatea strategiei noastre si creand valoare pentru organizatie, actionari si clienti. Rezultatele noastre depasesc tintele stabilite de actionari pentru cei mai importanti indicatori financiari. Am inregistrat o crestere spectaculoasa in ceea ce priveste profitul net consolidat (+112.0%) pana la 161 milioane EUR si am dublat dividendele per actiune”, a declarat presedintele executiv al BCR, Nicolae Danila.

Specialistii revistei britanice au remarcat pozitia de lider de piata al Grupului BCR sustinuta si de performantele subsidiarelor din Romania care fac parte din grup, respectiv BCR Asigurari, BCR Leasing, BCR Asset Management si BCR Securities. In acest an premiile “Banca Anului” decernate de The Banker au fost acordate institutiilor bancare din 138 de tari, de pe toate continentele. “Premiile The Banker reprezinta cea mai larga recunoastere in comunitatea bancara mondiala, reflectand performanta, puterea de inovare, capacitatea strategica si realizarile bancilor castigatoare”, a precizat Stephen Timewell, editorul revistei. BCR este singura banca din tara care a fost desemnata, pentru a patra oara, drept “Banca Anului” in Romania de catre The Banker.

In clasamentul mondial al primelor 1000 de banci comerciale, alcatuit de revista The Banker dupa capitalul de rangul 1 (care cuprinde capitalul propriu si rezerve, definind puterea unei banci de a acoperi pierderi actuale sau potentiale), inregistrat la 31 decembrie 2004, BCR si-a continuat ascensiunea ajungand pe un onorant loc 332, reprezentand un salt de 40 locuri fata de pozitia ocupata cu un an in urma.
BCR este cea mai importanta institutie de credit din Romania. Banca are in prezent peste 340 sucursale si agentii in intreaga tara, avind unitati in majoritatea localitatilor cu peste 10.000 de locuitori. Banca pune la dispozitia clientilor servicii de Internet banking si e-commerce, emite 14 tipuri de carduri de credit si de debit si are instalata cea mai mare retea nationala de ATM (aproape 1.000).

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro