Banca Comerciala Romana (BCR) are, de la inceputul acestui an, o noua oferta de produse de creditare retail. Principala imbunatatire priveste modalitatea de stabilire a dobanzilor percepute. Banca trece de la o "dobanda de referinta variabila BCR", la o dobanda "variabila" in functie de indicii de referinta ROBOR/EURIBOR la care se adauga o marja fixa stabilita de banca functie de tipologia fiecarui produs de creditare. Astfel, clientul are toate informatiile cu privire la modul de variatie a dobanzii si poate decide in deplina cunostinta de cauza la momentul solicitarii unui credit, fie el un credit de consum securizat/nesecurizat sau un credit ipotecar.
"Am creat produse mai simple de inteles si de utilizat, clientii beneficiind de avantajul alegerii produsului celui mai potrivit situatiei sale" a declarat Sorin Mititelu, Director Executiv al Directiei Dezvoltare Afaceri si Produse Retail din cadrul BCR.
BCR a introdus astfel, pentru produsele de creditare, dobanda variabila in functie de indici de pe piata monetara (ROBOR 3M/6M si EURIBOR 6M) si dobanda fixa pe toata perioada de creditare pentru creditele de consum securizate/nesecurizate si ipotecare in EUR si RON.
De asemenea, BCR a restructurat comisioanele aferente produselor de creditare prin:
- in cazul creditelor de consum nesecurizate: eliminarea comisionului de analiza (50 RON) si aplicarea unui singur comision initial - comision de acordare (flat) de 3% la valoarea creditului;
- in cazul creditelor de consum nesecurizate: eliminarea comisionului de administrare lunar (0,05%) si aplicarea unui singur comision lunar (comision de urmarire riscuri) de 0.35% la valoarea initiala a creditului.
- in cazul creditelor securizate: eliminarea comisionului de administrare lunar (0,05%); astfel in cazul creditelor ipotecare si cele de consum garantate cu garantii reale clientii nu mai achita niciun comision lunar.
- in cazul creditelor securizate: egalizarea comisionului de acordare credit la nivelul de 2,5% indiferent de tipul de dobanda sau valuta creditului solicitat;
Totodata, din oferta bancii au fost scoase produsele de credit cu dobanda introductorie, acestea fiind:
•Creditul de trezorerie nenominalizat negarantat in lei/valuta cu dobanda fixa in primele 3 luni de creditare, urmata de dobanda administrata/variabila (DIVERS EXTRA/SUPER BCR)
•Creditul de trezorerie nenominalizat garantat cu garantii reale in EUR, cu dobanda fixa in primul an de creditare, urmata de dobanda variabila (MAXICREDIT SUPER BCR)
•Creditul ipotecar in lei/valuta, cu dobanda fixa in primii 1, 2 sau 3 ani de creditare, urmata de dobanda de referinta bazata pe ROBOR/EURIBOR (REZIDENTIAL EXTRA/SUPER)
Si creditului imobiliar CAMIN EXTRA/SUPER a fost scos din oferta BCR, creditul ipotecar REZIDENTIAL EXTRA/SUPER BCR ramanand produsul de baza in finantarea achizitiilor de locuinte.
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro