BCR ajuta zilnic circa 60 de familii sa devina proprietari prin programul Prima Casa

februarie 3, 2010

Solicitantii trebuie sa semneze antecontractele de vanzare-cumparare pana la 15 februarie

Banca Comerciala Romana a aprobat pana in prezent credite pentru achizitionarea ori construirea a peste 6300 de locuinte prin programul Prima Casa, in valoare de peste 255 milioane de Euro si este cel mai mare finantator in cadrul programului. Pe flux sunt in prezent aproximativ 830 de dosare in valoare de 33 de milioane de euro.
De asemenea, BCR a aprobat financiar inca alte 1600 de dosare la care solicitantii trebuie sa vina cu documentele locuintei care va fi cumparata/construita, in valoare totala de peste 78 de milioane de euro.

„Am finantat pana acum locuinte care pot forma un oras precum Sinaia. Cine isi doreste achizitionarea unei locuinte in varianta actuala a programului Prima Casa trebuie sa semneze antecontractul de vanzare-cumparare pana la 15 februarie inclusiv. Solicitantul poate veni la banca pentru aprobarea financiara iar in paralel sa-si caute casa potrivita. Important este sa gaseasca locuinta, sa se inteleaga cu vanzatorul si sa semneze un antecontract de vanzare-cumpare in forma autentica sau sub semnatura privata cu data certa pana la 15 februarie 2010 inclusiv. Acest lucru este valabil si pentru cei care au deja aprobarea financiara a creditului, dar nu au gasit inca locuinta.” a declarat Stefan Coroianu, director executiv Directia Credite Retail, BCR

BCR isi va anunta direct toti clientii care au dosare aprobate financiar ca trebuie sa incheie antecontractul de vanzare-cumparare pana la data de 15.02.2010 (antecontract autentificat sau sub semnatura privata cu data certa).

BCR a demarat creditarea prin programul Prima Casa la inceputul lunii august 2009. BCR are alocat cel mai mare plafon de garantare de 420 milioane euro.
 

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro