Băsescu: Alianța PNL-USRPLUS e pe cale să piardă alegerile în București

septembrie 20, 2020

Candidatul PMP la Primăria Capitalei, fostul președinte Traian Băsescu, spune că Alianța PNL – USRPLUS este pe punctul de a pierde alegerile în Capitală.

În opinia sa, acest lucru s-ar datora faptului că PMP a fost scos din alianț dreptei.

Băsescu scrie, într-o postare pe Facebook, că, dacă Nicuşor Dan ar fi un tânăr, l-ar compătimi pentru naivitate, dar pentru că la 51 de ani a acceptat „compromisul sulfuros” al eliminării PMP din alianţa care îl susţinea la Primăria Capitalei, este primul vinovat, în condiţiile în care, afirmă Băsescu, PMP l-a propus şi impus drept candidat al dreptei.

„În cursul zilei de sâmbătă, liderii USR şi PNL, Barna şi Orban, l-au scos la plimbare prin târg ca pe urs, pe însuşi Nicuşor Dan. Nenorociţii i-au legat de gât un carton mare pe care au desenat nişte cifre, au scris sub ele SONDAJ falsificând realitatea momentului. Să faci asta în ziua în care casele de sondaje îşi fac calibrarea şi toate partidele importante află intenţia de vot a momentului este o mare prostie”, a scris Băsescu.

Fostul președinte consideră „o dramă politică” faptul că reprezentantul PNL şi USR „este pe punctul de a pierde alegerile” în favoarea Gabrielei Firea și afirmă că dacă acest lucru se va întâmpla, el îl va lăsa pe Ludovic Orban fără serviciu la Palatul Victoria.

„Sper să nu am dreptate, dar dacă va fi aşa dragă Orban Ludovic, eu te scot în şuturi de la Palatul Victoria şi te las fără serviciu”, a mai spus Traian Băsescu.

El a negat că s-ar retrage din cursa electorală în favoarea lui Nicușor Dan.

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro