Baia Mare, primul oraș important care intră în carantină timp de 14 zile

noiembrie 11, 2020

Municipiul Baia Mare va intra în carantină pentru o perioadă de 14 zile pentru a încerca să oprească răspândirea coronavirusului, a anunțat purtătorul de cuvânt al Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş, Dan Bucă.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență primit Ordinul şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretar de stat dr. Raed Arafat, cu privire la instituirea măsurii de carantinare zonală a municipiului Baia Mare, pentru o perioadă de 14 zile, începând de miercuri de la ora 17.00, anunță Prefectura Maramureș.

Potrivit prefecturii, principalele măsuri stabilite se referă la interzicerea circulaţiei în spaţii publice a persoanelor, cu excepția motivelor bine justificate, pe baza declarației pe propria răspundere, legitimației de serviciu sau a adeverinței eliberate de angajator (adeverinţă eliberată pentru circulaţie în intervalul orar 6.00-22.00, semnată şi ştampilată de către conducătorul unităţii-instituţiei/unităţii/operator/agent economic, etc).

Slujbele religioase cu caracter privat (botezuri, cununii, înmormântări) se pot oficia în lăcașurile de cult, cu participarea a maximum 16 persoane (numărul ce include și persoanele care oficiază slujba religioasă).

De asemenea, sunt interzise următoarele activităţi; organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.) în spații închise și deschise; organizarea de evenimente și/sau activități private pentru copii în spații deschise şi închise, locuri de joacă, spații de tip after-school etc.;activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, inclusiv al teraselor, în interiorul și exteriorul clădirilor; activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, inclusiv al celor amplasate în interiorul altor locații; activitatea cu publicul a saloanelor de înfrumusețare, coafură, frizerii, tatuaj, masaj, bronzat; activitatea cu publicul a structurilor de primire turistice, cu excepția cazării persoanelor care efectuează deplasări în interes profesional; organizarea și desfășurarea activităților de tipul spectacolelor și/sau concertelor; organizarea și desfășurarea activităților culturale, științifice, artistice sau de divertisment în spații închise sau deschise; toate activitățile și competițiile sportive, individuale sau colective, care se desfășoară în spații închise sau deschise, cu excepția celor profesioniste organizate de federațiile de specialitate.

A fost limitat programul de lucru cu publicul al operatorilor economici din domeniul comercializării de bunuri alimentare și nealimentare până la ora 21,00, cu excepția farmaciilor și a stațiilor de distribuție carburant care vor avea program nonstop și în care personalul de serviciu va deservi clienții la geam.

Se limitează numărul de persoane în incinta hypermarket-urilor, supermarket-urilor și magazinelor la maximum 30% din capacitate, cu respectarea normelor de distanțare fizică, cu asigurarea pentru clienți a unei suprafețe de 4 mp (din suprafața utilă a magazinului) și cu păstrarea distanței de 2 m între persoane.

În zilele de sâmbătă și duminică centrele comerciale își vor suspenda temporar activitatea pentru o perioadă de 14 zile, cu posibilitatea de prelungire în funcție de evoluția situației epidemiologice, cu excepția agenților economici care comercializează produse alimentare, farmacii, curățătorii, magazinele care comercializează hrană pentru animalele de companie. Vor putea comercializa în zilele de sâmbătă și duminică produse alimentare, băuturi alcoolice și nealcoolice, în sistem ”take-away”/catering, agenții economici din centrele comerciale (zona fast food).

Își suspendă temporar activitatea, în zilele de sâmbătă și duminică, pentru o perioadă de 14 zile, cu posibilitatea de prelungire în funcție de evoluția situației epidemiologie, inclusiv agenții economici din centrele comerciale care au acces din exterior (parcare) în magazinele comerciale.

Agenții/operatorii economici în domeniul comercializării produselor de bricolaj își vor suspenda temporar activitatea, pentru o perioadă de 14 zile, în zilele de sâmbătă și duminică. Sunt închise pentru o perioadă de 14 zile, cu posibilitatea de prelungire în funcție de evoluția situației epidemiologice, locurile de joacă de stat sau private amplasate în spații închise și deschise. Operatorii economici publici și privați care desfășoară activități de transport persoane/ și care tranzitează zona carantinată vor putea efectua opriri în stațiile proprii pentru urcarea sau coborârea călătorilor. Activitatea acestora se va desfășura în următoarele condiții: prin ocuparea a 50% din locurile existente pe scaun în fiecare vehicul și cu respectarea normelor de protecție sanitară stabilite în perioadă stării de alertă pentru prevenirea răspândirii SARS-CoV-2; administratorii vor dezinfecta mijloacele de transport după fiecare cursă efectuată; pasagerii vor purta masca de protecție pe tot parcursul călătoriei; numărul de pasageri permis în fiecare mijloc de transport va fi egal cu jumătate din numărul locurilor de pe scaun existente în fiecare mijloc de transport; se va respecta circuitul de urcare/coborâre în mijlocul de transport; accesul pasagerilor se va realiza pe ușa din față, iar coborârea pe ușa din spate.

Se permite activitatea piețelor agroalimentare ce pot fi organizate în zone publice deschise, cu respectarea normelor de protecție sanitară.

Populaţia va fi informată cu privire la instituirea măsurii de carantinare zonală, pentru municipiul Baia Mare, prin transmiterea unui mesaj, prin utilizarea sistemului RO-ALERT.

În funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice, vor fi luate şi alte decizii pentru prevenirea, limitarea şi răspândirea infecţiei cu COVID-19, a mai menţionat prefectul de Maramureş.

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro