Bădulescu demisionează de la șefia PSD sector 3 după derapajul la adresa lui Iohannis

noiembrie 23, 2020

Aurelian Bădulescu a demisionat luni seară de la șefia organizației PSD sector 3 după derapajul la adresa președintelui Klaus Iohannis.

Într-o postare făcută pe pagina sa de Facebook, el și-a cerut scuze „tuturor celor” pe care i-a lezat prin postarea care-l reprezenta pe președintele Iohannis cu chipul lui Adolf Hitler.

El evită să-și ceară scuze direct președintelui Iohannis, vizat de postarea sa, și spune, totodată, că a avut dreptate și că a spus doar adevărul, mutând de astă dată centrul discuției pe măsurile luate în pandemie, prin care „Iohannis și Orban au distrus România” și „au dus România în afara Europei”.

„Indiferent că le place sau nu, acesta este adevărul. Cum la fel de adevărat este faptul că și eu am greșit. Am acționat impulsiv și mânat de furia pentru modul în care acești oameni au înțeles să conducă această țară. Și eu, la fel ca milioane de români, vedem cum acești oameni sacrifică o țară întreagă pentru funcțiile și privilegiile lor. Acest lucru nu este corect. Dar asta nu justifică nicicum acea poză pe care am postat-o pe rețelele sociale. Regret profund această postare impulsivă și îmi cer scuze tuturor celor pe care i-am lezat prin acest gest, deși nu am intenționat nicio clipă acest lucru”, spune Bădulescu.

Cheia demisiei sale se află în finalul postării, în care spune că acțiunea sa nu a implicat partidul din care face parte și că-și asumă „greșeala” și că renunță la șefia interimară a organizației sectorului 3.

Fostul viceprimar PSD al Capitalei, Aurelian Bădulescu, a postat vineri o imagine cu președintele Klaus Iohannis întruchipându-l pe fostul lider nazist Adolf Hitler. PNL a cerut excluderea sa din PSD.

Imaginea președintelui este însoțită de un text care amintește de textele de înfierare a dușmanilor poporului din perioada stalinistă, atât prin termeni, mesaj cât și prin punerea în pagină: cu litere bolduite care alternează cu majuscule și semne de exclamare menite a induce o stare de panică și a descrie un pericol apocaliptic.

Președintele este insultat, i se atribuie intenții și comportament dictatorial, pentru a-l putea opune „stigmatizatului” PSD, „dat la câini din limuzina prezidențială”. El este conducător al unui curent numit „iohannism” sau „iohannisism”, numită „doctrină de distrugere a identității naționale și de renaștere a internaționalismului marxist” prin care se „fixează principiile de bază ale cedării Suveranității naționale” și „punerea la dispoziția cuplului Merkel-Macron a întregii resurse umane și naturale a României” pentru „predarea țării la cheie” iar „companiile străine să prospere pe teritoriul nostru național, dând salarii de mizerie”.

Postarea se încheie cu o strofă dintr-o poezie de George Coșbuc în care vorbește de pauperizarea celor sărmani.

Liberalii au reacționat și au cerut PSD să-l excludă din partid și să se delimiteze de atacurile sale la adresa președintelui.

„Atacurile suburbane ale unor reprezentanți ai PSD la adresa președintelui Klaus Iohannis sunt revoltătoare și depășesc orice limită a polemicii politice, aducând atingere demnității umane prin retorica degradantă promovată. Astăzi a fost rândul fostului viceprimar al Capitalei, Aurelian Bădulescu, mâna dreaptă a Gabrielei Firea, să lanseze pe o rețea de socializare o imagine abjectă, în care sunt folosite simboluri care aparțin unui regim dictatorial și criminal din istoria Europei. Somăm conducerea PSD să ia de urgență decizia de excludere din partid a lui Aurelian Bădulescu și să se delimiteze explicit și fără echivoc de mesajele promovate de acesta”, spune PNL în comunicatul remis presei vineri.

„În cazul în care reprezentanții PSD nu se delimitează de mesajele fostului viceprimar este clar că aceasta este, de fapt, o temă explicită a campaniei PSD, singura modalitate în care social-democrații sunt capabili să desfășoare competiția electorală”, mai spune PNL care cere organelor abilitate să se sesizeze cu privire la eventualele fapte penale săvârșite de Aurelian Bădulescu, precum și de alți reprezentanți ai PSD care au distribuit mesajele acestuia de pe o pagină de socializare.

Bădulescu a fost mâna dreaptă a fostului primar general al Capitalei, Gabriela Firea. El nu este la primul derapaj de acest fel. În acest moment este consilier general la București, după ce a candidat fără succes la primăria Sectorului 3 după plecarea lui Robert Negoiță din PSD. Ultimul său derapaj a fost în campania electorală, când a bruiat o conferință de presă a lui Nicușor Dan susținută în stradă, unde i-a adus un dulap, parafrază ironică a glumițelor îndoielnice făcute de social-democrați la acea vreme la adresa lui Nicușor Dan pe rețelele de socializare.

Nici până în acest moment Consiliul Național de Combatere a Discriminării (CNCD) nu s-a autosesizat.

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro