Bacalaureatul Profesional - Pozitie si propuneri

septembrie 13, 2012

Asociatia Young Initiative a luat nota de modificarile propuse in Senatul Romaniei cu privire la diferentierea examenului national de Bacalaureat. In urma analizarii acestei propuneri legislative, Consiliul Director al Asociatiei a decis sa sustina principial modificarea, exprimandu-si in acelasi timp numeroase ingrijorari.

Astfel, apreciem introducerea Bacalaureatului Profesional ca optiune pentru elevii care finalizeaza studiile secundare, atata timp cat acesta nu permite accesul la studiile universitare. Bacalaureatul Profesional le poate oferi absolventilor de liceu care considera ca nu pot promova Bacalaureatul National o certificare care atesta incheierea studiilor si le permite accesul pe piata muncii. Avand in vedere perspectiva in crestere a somajului in randul tinerilor, dar si inflatia de studenti, consideram ca posibilitatea de a incepe activitatea profesionala dupa finalizarea liceului poate aduce beneficii considerabile economiei.

Cu toate acestea, modificarea legislativa propusa ridica si numeroase semne de intrebare si ingijorari:

1. Lipsa dezbaterii publice - Modificarile de o asemenea anvergura ale sistemului de invatamant au potentialul de a schimba considerabil viata elevilor ce vor fi afectati. Astfel, consideram ca inainte de a fi inaintate Parlamentului Romaniei, este absolut necesar ca propunerile de reforma sa fie dezbatute, discutate si analizate public, cu implicarea societatii civile, a asociatiilor de elevi, parinti, profesori si a ONG-urilor educationale. In caz contrar, pot aparea efecte profunde si potential negative asupra beneficiarilor sistemului de invatamant.

2. Sunt elevii claselor a XII-a din acest an scolar pregatiti pentru un astfel de Bacalaureat? - Ne intrebam ce fel de suport si consiliere vor primi elevii care opteaza pentru acest tip de Bacalaureat. Observam ca in cadrul acestui examen va exista si o proba la disciplina Educatie antreprenoriala. Aceasta se studiaza de regula in clasa a X-a, deseori la un nivel superficial. In plus, la vremea aceea elevii nu stiau ca exista posibilitatea de a da examen din acele cunostinte, iar programa nu era structurata pentru un astfel de scop.

In lumina celor de mai sus, consideram ca Bacalaureatul diferentiat ar trebui aplicat celor care incep in acest an clasa a IX-a sau a X-a, pentru a exista predictibilitate si pentru ca elevii sa se poata pregati din timp.

Propunem Ministerului Educatiei introducerea unui sistem de consiliere si pregatire a elevilor care doresc sa opteze pentru acest tip de Bacalaureat. Acesta poate fi implementat cu ajutorul dirigintilor si al consilierilor scolari, si ar trebui sa cuprinda cel putin:

- Informare detaliata cu privire la facilitatile oferite de acest examen, probele de concurs, finalitatea acestuia etc.
- Consiliere si orientare in cariera, avand in vedere ca acesti absolventi vor intra cel mai probabil pe piata muncii
- Introducerea unei ore saptamanale de pregatire pentru examen, unde elevii vor invata cum sa redacteze un proiect, vor recapitula notiunile de educatie antreprenoriala, vor sustine evaluari intermediare
- Incurajarea institutiilor liceale sa incheie parteneriate cu agenti economici si ONG-uri care sa organizeze ateliere, cursuri, targuri de locuri de munca dedicate acestor elevi

3. Interzicerea expresa a accesului la studiile universitare, o necesitate - Consideram deosebit de important faptul ca acest tip de Bacalaureat NU trebuie sa devina o modalitate mai usoara de a putea accede in sistemul universitar. Apreciem pozitia Ministerului Educatiei in aceasta privinta. Totusi, dreptul detinatorului de Bacalaureat Profesional de a sustine Bacalureatul National intr-o sesiune ulterioara trebuie asigurat si garantat.

4. Riscul ca acest Bacalaureat sa fie tratat cu superficialitate - In opinia noastra, Bacalaureatul Profesional nu ar trebui sa devina un examen al celor slab pregatiti, ci sa le ofere elevilor incredere si o adevarata alternativa. Astfel, subliniem din nou importanta unui astfel de Bacalaureat pentru inceperea carierei absolventilor, reducerea usoara a somajului pe termen lung, calificarea acestor absolventi etc.

5. Competentele certificate de Bacalaureatul Profesional - Avand in vedere ca acesti elevi vor intra pe piata muncii, angajatorul va fi atent la competentele pe care absolventul le-a dobandit in cei 4 ani de studii liceale. Ne intrebam asadar ce competente va certifica acest examen in comparatie cu Bacalaureatul National.

6. Educatia non-formala, o solutie complementara? - Ca o masura pe termen lung, sugeram ca educatia non-formala, in complementaritate cu cea formala, sa aiba un rol mai consistent in pregatirea elevilor si dobandirea de competente de catre acestia. In colaborare cu ONG-urile, liceele romanesti vor putea sa ii ajute pe viitorii absolventi.

Ne exprimam speranta ca acest Bacalaureat diferentiat va fi implementat in timp util, fara sa genereze haos in sistem si sa bulverseze elevii, parintii si profesorii. In caz contrar, va avea de suferit intregul sistem de invatamant, iar aceasta generatie de absolventi va fi oarecum sacrificata pentru noi experimente educationale.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro