Avocatul Poporului: Condiționarea revenirii la muncă de un test negativ de SARS-CoV-2, excesivă

august 5, 2020

O condiționare a salariatului, la momentul întoarcerii la locul de muncă, de efectuarea și prezentarea unui test negativ SARS-CoV-2, este o măsură excesivă, impusă în afara cadrului legal, de natură să atragă sancțiunile legale în materie, atrage atenția Avocatul Poporului.

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu, prin Biroul Teritorial Brașov, și cere Ministerului Muncii și Protecției Sociale ca, prin Inspecția Muncii, să intervină la nivel național, în vederea informării angajatorilor.

„În opinia Avocatului Poporului, condiționarea salariatului, la momentul întoarcerii la locul de muncă, de efectuarea și prezentarea unui test negativ SARS-CoV-2 este o măsură excesivă, impusă în afara cadrului legal, atât persoanelor care se întorc la locul de muncă după perioada de carantină, cât și persoanelor care au fost la un moment dat pozitive, însă, după ce au parcurs procedurile și traseul reglementat de lege, sunt considerate vindecate”, spune Avocatul Poporului într-un comunicat remis presei miercuri. 

 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro