Avioane militare rusești, interceptate în apropiere de spațiul aerian al României

Două MiG-uri 21 Lancer ale Forțelor Aeriene Române au interceptat joi patru aeronave rusești, două bombardiere și două avioane de vânătoare, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului Apărării Naționale.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării Naționale, Constantin Spînu, spune că misiunea poliției aeriene române este una standard.

„A fost o misiune standard de poliție aeriană executată azi de Forțele Aeriene Române. La solicitarea Centrului NATO de Operațiuni Aeriene Combinate au ridicat două aeronave MiG 21 Lancer pentru o operațiune de interceptare și identificare vizuală a unor aeronave care evoluau în spațiul aerian internațional, în zona de responsabilitate a Bulgariei, dincolo de apele teritoriale bulgărești. Aeronavele MApN au executat fără probleme misiunea, au identificat vizual două aeronave Tupolev-22 și două aeronave Suhoi-27 ale Forțelor Aeriene Ruse. Aș caracteriza misiunea ca una de rutină, lipsită de probleme, aeronevele Forțelor Aeriene Române s-au întors la bază după executarea acestei misiuni”, a declarat Constantin Spînu, purtătorul de cuvânt MApN, la Digi24.

Tupolev-22 (Tu-22) este un bombardier strategic al Forțelor Aeriene Ruse, iar Suhoi-27 (Su-27) sunt avioane de vânătoare care însoțesc de obicei bombardiere.

„Nu sunt misiuni care să ne surprindă. Astfel de misiuni de zbor se desfășoară în spațiul aerian internațional și România execută, ca membru NATO, misiuni de poliție aeriană sub comanda Centrului NATO ori de câte ori e nevoie”, a mai spus Constantin Spînu.

Și în luna mai a avut loc unincident similar, când avioane din România, Bulgaria şi Turcia au interceptat aeronave ruseşti deasupra Mării Negre.

Atunci, două bombardiere TU-22 escortate de alte două avioane de vânătoare Sukhoi SU-27 ale Rusiei se îndreptau spre spațiul aerian NATO. 

 

 

 

Sursa: europalibera.org