Alături de alte 17 companii la care statul deţine pachete majoritare de acţiuni, este inclusă în Prioritatea 1 din Planul de privatizare al AVAS pentru anul 2006.
Compania ieşeană, una dintre cele mai importante şi performante societăţi care mai există în portofoliul AVAS, prezintă un interes ridicat pentru ofertanţii români sau străini ce vor să investească în domeniul farmaceutic din România.
Preşedintele AVAS, Teodor ATANASIU, a declarat: „Având în vedere performanţele acestei companii şi poziţia sa în spaţiul economic românesc, conducerea AVAS a hotărât selectarea unui consultant financiar care să elaboreze strategia de privatizare a ANTIBIOTICE Iaşi. După selectarea consultantului şi finalizarea strategiei de privatizare, aceasta va fi supusă aprobării Guvernului României. Întreaga procedură de trecere a societăţii ieşene în proprietate privată se va desfăşura în condiţii de legalitate şi transparenţă totală, astfel încât cel mai bun să câştige pachetul majoritar de acţiuni al ANTIBIOTICE Iaşi.”
ANTIBIOTICE Iaşi este un punct de reper important şi pentru industria farmaceutică din sud-estul Europei, lucru demonstrat şi de numărul mare de scrisori de intenţie neangajante primite de AVAS la data limită stabilită prin anunţul publicitar. Conform anunţului preliminar, orice investitor a avut posibilitatea să depună o scrisoare de intenţie pentru achiziţionarea pachetului de 53,0173% din capitalul social al companiei ieşene.
Menţionăm, încă o dată, faptul că la procesul de privatizare a ANTIBIOTICE Iaşi poate participa orice investitor interesat (producător de medicamente sau societate de investiţii financiare sau orice consorţiu de investitori condus de un producător de medicamente sau o societate de investiţii financiare). (Avas)
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro