Creșterea numărului de noi cazuri de coronavirus a dus la revenirea carantinei în Barcelona, momentan doar sub formă de recomandare. Guvernul catalan a recomandat locuitorilor să evite orice călătorie care nu este esențială și să rămână în casă, scrie El Pais. Barcelona are o populație de 5,5 milioane de locuitori.
De asemenea, autoritățile catalane au cerut reducerea capacității în baruri și restaurante și închiderea localurilor de noapte și a sălilor de antrenament.
Măsurile sunt pregătite pentru 15 zile, dar trebuie aprobate de o instanţă judiciară pentru a deveni obligatorii.
„Îndemnăm oamenii să rămână în case dacă nu este esenţial să iasă şi să nu se deplaseze la locuinţe secundare", afirmă, într-un comunicat comun, Meritxell Budó, purtătorul de cuvânt al Guvernului catalan, şi Alba Vergés, ministrul catalan al Sănătăţii.
Anunțul guvernului catalan vine în condițiile în care crește din nou în mod considerabil numărul infectărilor în cadrul regiunii autonome.
Recomandarea le este adresată locuitorilor oraşului Barcelona şi unor localităţi din zona metropolitană - L'Hospitalet de Llobregat, Badalona, Santa Coloma, Sant Adrià, Cornellà, El Prat, Viladecans, Sant Joan Despí, Sant Boi, Sant Just, Esplugues, Montcada i Reixac şi Segrià.
În afara Barcelonei, cel mai îngrijorător focar este cel din Lerida, un oraș cu 160.000 de locuitori. La nivelul întregii Spanii, sunt încă 120 de focare active de coronavirus, despre care guvernul de la Madrid susține că sunt controlabile.
Joi, regele Felipe, membrii guvernului și liderii Uniunii Europene au participat la o ceremonie în onoarea zecilor de mii de victime ale pandemiei de coronavirus.
A doua cea mai lovită țară de pandemie, alături de Italia, la debutul coronavirusului în Europa la început de martie, Spania are 258.885 de cazuri confirmate cu 28.416 de decese, conform datelor centralizate de Universitatea Johns Hopkins.
Sursa: europalibera.org
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro