AUTODROMUL PISTON

aprilie 3, 2013

Ma gasii intr-o dimineata, dupa vreo cinspe ore de somn, ca doara ma muncii pe branci toata saptamana sa invat despre teoreme si ecuatii, cu ochii cat cepele, privind cu indiferenta la ziua ce, dupa parerea proprie, era deja trecuta de jumatate.
Si satul de rutina acelorasi zile ce nu se deosebeau nicicum una de alta, de parca le-ar fi tras Cel de Sus la indigo, nici nu ma incumet sa cobor din patul deja deformat sub greutatea kg de prisos de care nu mai imi bat capul sa scap. Ma intorc la leneveala ca doara nu ma mai atrage vreo activitate. Si cu tot dezinteresul de care dau dovada, morocanos cum sunt imediat ce deschid ochii, strig si-mi pare normal…strig vocilor ce au inceput a ciurlica prin incaperea mea de adolescent precoce. Precoce doar la infatisare, ca am crescut intr-un an, cat altii in doi sau trei…
Cat ai zice peste, ma ridic tapan in picioare si ciulind urechile de paream Dumbo in carne si oase, uimit, aproape sa lesin de mirare, vad aliniate, chiar langa patul meu, o intreaga armata de masinute, care mai de care mai guralive. Pasionat cum eram de tot ce insemnau cele patru roti, imi spun in sinea mea, ca e de vina somnul de am inceput sa am vedenii. Si vai de tineretile mele pe care inca n-am apucat sa le traiesc, doar nu ma paste vreo paranoie…am si auzenii??!!
Ma uit mai atent si ochii mai ca-mi ieseau din orbite. Fir’ar sa fie de treaba! E insasi adunatura de masini din filmul pe care in urma cu ceva timp l-am urmarit, traind alaturi de Fulger McQeen, toate aventurile si participand la toate cursele, uitand de scoala si crescand tensiunea alor mei cu preocuparile mele puerile.
Yeee!! Ce mai grozavie! Fulger sta la brat cu Sally Carrera, aproape cea mai grozava masina din cate exista nu doar in lumea ce m-a acaparat intru totul! Si aruncand o privire de-a lungul si de-a latul incaperii o adevarata pista in devenire, ii recunosc pe toti, si pe Rege, si pe batranul camion Mack, apoi ii vad pe Doc, pe Flo, o fosta vedeta, pe Ramon si pe Sheriff, ce mai? Ii recunosc pe toti si toate masinutele, cu baterii sau fara, prinsesera viata in camera mea.
Cred ca vi-s dragi si voua masinile ce le puteti gasi si in variante cu pedale sau cu baterii, teleghidate sau cu frictiune, intr-un cuvant, intreaga colectie de masinute electrice de pe autodromul Piston din Lumea Copiilor.

» Preluat de pe LivePr.ro
- AUTODROMUL PISTON

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro