Austria, creștere exponențială a cazurilor de Covid-19, noi restricții

Noi restricții menite să prevină răspândirea Covid-19 au fost anunțate joi de cancelarul austriac Sebastian Kurz, care a spus că evită astfel o nouă carantină, după ce, de la circa o sută de cazuri zilnice de COVID-19 înregistrate la începutul verii, Austria a ajuns joi la 780 de cazuri în ultimele 24 de ore, dintre care aproximativ jumătate în capitala Viena, declarată de autorităţile din Germania şi Belgia zonă de risc unde ar trebui evitate călătoriile.

„Am spus la începutul săptămânii trecute că suntem la începutul celui de-al doilea val şi, dacă privim evoluţia din ultimele zile şi săptămâni, avem o creştere exponenţială a noilor cazuri. Am văzut numărul cazurilor dublându-se în ultimele două săptămâni'', a spus joi, la o conferință de presă şeful guvernului austriac.

El le-a cerut concetățenilor săi să reducă pe cât posibil contactele sociale.

Începând de luni va permisă adunarea a cel mult zece persoane în spaţiile închise.

Sunt exceptate de la această măsură funeraliile, ceremoniile religioase, activităţile educative, dar care, la fel ca până acum, vor trebui să prezinte autorităţilor sanitare un plan de prevenire a răspândirii virusului. Pentru spaţiile deschise rămâne însă în vigoare limita de 100 de persoane.

„Trebuie să reacţionăm acum pentru a evita o a doua izolare. Şi trebuie să reacţionăm acum nu doar pentru a atenua consecinţele sanitare atât cât este posibil, ci de asemenea pentru a diminua efectele negative asupra economiei şi a pieţei muncii'', a explicat Sebastian Kurz.

Printre noile măsuri se numără şi purtarea obligatorie a măştii pentru clienţii barurilor şi restaurantelor atunci când aceştia nu stau la masă. De altfel, consumaţiile nu vor fi permise decât la mese.

Ministrul de interne Karl Nehammer a anunţat că poliţia va înăspri controalele pentru respectarea strictă a măsurilor decise, inclusiv închiderea tuturor localurilor la ora unu noaptea şi purtarea măştii.

 

 

Sursa: europalibera.org