In cadrul lucrarilor celei de-a doua editii a Forumului Civic si de Afaceri pentru stimularea absorbtiei Fondurilor Europene, incheiate luni seara (Centrul ArCuB - 15 decembrie 2008), principalii responsabili guvernamentali ai programelor derulate cu finantare europeana in Romania s-au intalnit intr-o dezbatere publica cu reprezentanti ai principalelor categorii de beneficiari actuali sau potentiali: autoritati locale, organizatii patronale, sectorul IMM, organizatii neguvernamentale. Cei dintai au prezentat bilantul activitatii lor din primii doi ani si au reliefat indeosebi dificultatile cu care se confrunta inca in privinta implementarii si gestionarii programelor operationale.
Reprezentantul Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania, Dl Nicolae Cristian PARVAN a reprosat, de pilda, autoritatilor de management, dificultatile cu care se confrunta mediul de afaceri, in special sectorul IMM, in procesul de aprobare a proiectelor deja prezentate si in atragerea co-finantarii bancare necesare majoritatii proiectelor de investitii. Alti vorbitori, precum Dl Octavian SERBAN, reprezentantul in Romania al Knowledge Management Institute din SUA, a atras atentia asupra greutatilor de comunicare si intelegere a cerintelor programelor europene, atat de catre mediul de afaceri, cat si de multi dintre primarii localitatilor mai mici din tara. In acest sens, el a cerut o coerenta si o concentrare mai mare a eforturilor autoritatilor centrale, dar si a mediului privat pentru a capta interesul intreprinzatorilor privind atragerea banilor europeni prin proiecte fezabile, realiste si solide, mai necesare ca oricand in contextul actualei crize financiar-economice europene.
In sectiunea dedicata de organizatori problemei co-finantarii romanesti a proiectelor, a fost supus dezbaterii pachetul de propuneri si recomandari avansat in prealabil catre Asociatia Romana a Bancilor si Banca Nationala a Romaniei. In acest sens, reprezentantul Guvernatorului BNR, Dl Ion DRAGULIN, Directorul Directiei Stabilitate Financiara, a scos in evidenta interesul acestei institutii pentru a sprijini armonizarea si simplificarea procedurilor de co-finantare, dar a recunoscut constrangerile legale care limiteaza, actualmente, rolul reglementativ al Bancii Centrale in privinta gestionarii fondurilor europene. Reprezentanta Fondului National pentru IMM, Dna Rodica IONESCU - Director Executiv, ca si reprezentanta conducerii CEC Bank - Dna Aura GAGU, au subliniat disponibilitatea si implicarea institutiilor acestora in identificarea unei solutii coerente de finantare - garantare - refinantare pentru proiectele europene, inclusiv prin contributia adusa de EXIMBANK. Desi conducerea Asociatiei Romane a Bancilor s-a remarcat, din pacate, printr-o stralucita absenta, vorbitorii s-au declarat optimisti pe termen mediu si lung asupra iesirii bancilor comerciale din expectativa si a implicarii lor in negocierea unui pachet de solutii legislative si procedurale comune care sa fluentizeze si sa grabeasca ritmul accesarii fondurilor UE in Romania.
Pe de alta parte, reprezentantii grupului Detente Consultants-Paris, invitati la eveniment, au prezentat interesante studii de caz cu privire la posibilitatile pe care agregarea unor parteneriate public-private le-ar putea genera si in tara noastra, in special pentru reconversia unor investitii imobiliare in dificultate catre proiecte de dezvoltare turistica. S-a subliniat, in acest sens, ca o completare si o aplicare mai flexibila si inovativa a cadrului legal referitor la parteneriatul public-privat ar fi in masura sa produca imbunatatiri simtitoare in privinta investitiilor in domeniul turismului.
Organizarea Forumului a fost plasata sub egida Platformei de Actiune si Interventie Rapida "EU-ROC Clearing Funds" (www.StructuralFunds.ro), coordonata de EUROLINK-Casa Europei. In cadrul evenimentului, coordonatorul Platformei a prezentat un apel in sapte puncte adresat noului Guvern, precum si noului Parlament, pentru imbunatatirea absorbtiei Fondurilor Europene, e va fi difuzat catre leaderii parlamentari ai partidelor politice, comisiilor de specialitate din Parlament si catre cabinetul viitorului Prim-Ministru, iar textul sau va putea fi eventual imbunatatit si completat de catre cei interesati in urma postarii sale pe siteul www.HouseofEurope.ro .
Mentionam, de asemenea, ca la finele evenimentului au fost decernate pentru a doua oara consecutiv Diplomele de Excelenta acordate unor institutii si persoane care au contribuit la popularizarea, gestionarea si pregatirea programelor co-finantate din Fonduri Europene. O lista completa a acestora poate fi consultata pe siteurile mentionate mai sus.
Partenerii media ai evenimentului au fost: Radio Romania Actualitati, Radio Bucuresti, Radio Romania Antena Satelor, Agentia de Presa RADOR, Tribuna Economica, Economie si Administratie Locala, Euroconsultanta, Bursa, ComunicateMedia.ro, SmartFinancial.ro, SmartBank.ro, ClubAfaceri.ro, PRWave.ro, Comunicatii Mobile, StiriEvenimente.ro, In Your Pocket.com. Partener oficial: Centrul ArCuB al Primariei Capitalei. Parteneri institutionali: Federatia Autoritatilor Locale din Romania, Uniunea Profesiilor Liberale din Romania si Universitatea Romana de Stiinte si Arte "Gheorghe Cristea". Sponsor tehnic: CEC Bank.
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro