Prima arhitectură pe 28nm de la NVIDIA este livrată sub forma unei plăci grafice ASUS GTX 680, caracterizată de o alimentare din noua generație și un modulator de frecvențe NVIDIA GPU Boost complet nou. ASUS GPU Tweak ajută jucătorii pasionați și overclockerii să obțină totul de la această placă puternică prin intermediul unei interfețe flexibile și intuitive în timp ce NVIDIA Adaptive Vertical Sync promovează jocurile fluide cu detalii reglate la nivelul maxim. Tehnologia NVIDIA 3D Vision este de asemenea disponibilă, fiind îmbunătățită de eficiența și performanța arhitecturii pe 28nm.
Punem în valoare cea mai recentă tehnologie NVIDIA GPU
Bazată pe arhitectura “Kepler” pe 28nm, ASUS GTX 680 oferă performanțe DirectX 11 fără compromisuri, fiind complet pregătită pentru următoarea etapă a divertismentului PC, ce va duce publicul entuziast dincolo de bariera Full HD.
Datorită puterii ample de procesare, GTX 680 poate prelucra filme și jocuri cu rezoluții 4K sau ultra HD, extinzând finețea vizuală și calitatea dincolo de standardele curente. În același timp procesul de fabricare pe 28nm al nucleului grafic înseamnă reducerea consumului conducând la TDP modest de 195W în sarcină. Cu 1536 de nuclee CUDA, GTX 680 oferă o putere mare de procesare grafică ce crește performanța generală a sistemului. Placa este livrată cu o interfață pe 256 biți și 2GB de memorie GDDR5 tactată la o frecvență 6008MHz. Modularea dinamică NVIDIA GPU Boost înseamnă că placa poate alterna între frecvența de bază de 1006MHz și frecvența de 1058MHz pentru a obține un număr suplimentar de cadre în jocurile solicitante. Acest design flexibil este mai departe îmbunătățit de ASUS prin exclusivistul GPU Tweak.
Reglajele în timp real îmbunătățesc fidelitatea grafică
ASUS GPU Tweak și-a câștigat buna reputație printre pasionații de jocuri și overclockeri fiind cea mai flexibilă și intuitivă suită de pe piață.
Aceasta fost întotdeauna bazată pe creșterea versatilității plăcii grafice prin deblocarea frecvențelor înalte și prin urmare, se completează fără cusur cu noul design GPU Boost de la NVIDIA. GPU Tweak permite pasionaților să obțină ultimul strop de performanță de la GTX 680 prin interfața sa intuitivă și accesibilă, având acces facil la toate resursele hardware. Aceasta se poate supratacta dincolo de referințele nucleului graphic, iar pentru rezultate mai bune în benchmark-uri suita oferă moduri 2D/3D. Jucătorii pot instala un widget pe ecran care monitorizează placa video. GPU Tweak menține la zi driverele și BIOS-ul modelului GTX 680 prin instalarea update-urilor imediat ce devin disponibile. Prin modificarea instantă a frecvențelor cu ajutorul BIOS-ului plăcii și prin adăugarea utilitarului GPU Tweak, GTX 680 este pregătită pentru overclocking peste standarde.
Grafică mai bogată și mai fluidă cu Adaptive Vertical Sync și 3D Vision
GTX 680 servește ca model de lansare pentru tehnologia NVIDIA Adaptive Vertical Sync, care compensează automat, în jocuri, fluctuația ratei de reîmprospătare, prin activarea și moderarea inteligentă vsync. Bazându-se pe numărul de cadre efective, GTX 680 poate porni sau opri vsync, asigurând efecte grafice fluide și reducând erorile în cele mai intense jocuri, ca rezultat al administrării resurselor grafice. Tehnologia eliberează utilizatorii de sarcina activării manuale a vsync în funcție de joc. Puterea majorată a modelului GTX 680 ajută la îmbunătățirea jocurilor 3D single-GPU, tehnologia stereoscopică NVIDIA 3D Vision fiind compatibilă cu sute de titluri PC.
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro