ASUS a prezentat la CeBIT 2011 un portofoliu complet pentru gaming

martie 7, 2011

ASUS a etalat la CeBIT 2011 notebook-uri, placi de baza, placi video, monitoare 3D, routere si casti destinate in special jocurilor PC.

ASUS a dezvaluit cu prilejul expozitiei CeBIT (1-5 martie 2011) o serie de echipamente destinate jocului pe PC, incluzand notebook-uri Republic of Gamers (ROG), placi de baza de inalta performanta, placi video, monitoare 3D, routere si casti. Toate acestea se inscriu in promisiunea ASUS de a le oferi utilizatorilor posibilitati multiple de alegere, intregind portofoliul de produse pentru jocurile imersive.

Notebook-urile ROG din seria G pentru cea mai buna experienta in jocuri
Noile notebook-uri din seria G Republic of Gamers (ROG) preiau conducerea. Conceput pentru gamerii pasionati care vor sa se joace oriunde, modelul G74Sx integreaza cele mai noi procesoare Intel “Huron River” Core i5 si i7 pentru performante remarcabile in orice aplicatie, in timp ce placile grafice NVIDIA din segmentul “enthusiast” ofera grafica 3D de prima clasa. Placile video suporta de asemenea, standardul NVIDIA 3D Vision, prin iesirea HDMI 1.4 fiind transmise imagini 3D catre un televizor compatibil. Functionarea la temperaturi scazute este asigurata de un sistem unic de management termic care utilizeaza doua ventilatoare inteligente pentru a raci procesorul si nucleul grafic. Aerul rece este preluat de ventilatoare din fata carcasei iar aerul cald este evacuat prin partea din spate pentru a mentine sistemul la o temperatura redusa dar si pentru a asigura confortul utilizatorului.

Carcasa este conceputa pentru un upgrade facil, oferind acces rapid la locasul dual pentru hard disk si sloturile de memorie. Alaturi de G74Sx a fost prezentat si noul notebook ROG G53 cu ecran 3D fara ochelari speciali. Combinand tehnologia 3D cu lentile lenticulare cu sistemul AUO ‘naked eye’ pentru urmarirea pozitiei ochilor, ecranul modelului G53 reda imagini 3D vizibile din orice unghi pentru o experienta confortabila. Modurile 2D si 3D pot fi afisate in acelasi timp, astfel textul de pe ecran ramane clar tot timpul.

ROG Rampage III Black Edition - performante extreme in jocuri
ROG Rampage III Black Edition reprezinta o evolutie a platformei laureate Rampage III Extreme, care a stabilit noi recorduri mondiale in overclocking. Toate caracteristicile care au facut placa de baza Rampage III Extreme atat de grozava sunt disponibile acum impreuna cu un exterior stilat negru si numeroase imbunatatiri hardware si software. Dintre acestea, placa de extensie ROG ThunderBolt e cea mai notabila.

ROG ThunderBolt imbunatateste performantele audio si de retea. Aceasta incorporeaza platforma premiata Bigfoot Networks Killer™ E2100 care clasifica in mod automat si accelereaza traficul generat de jocurile online pentru performanta maxima. Tehnologia audio XONAR™, lider pe segmentul sau, ofera o fidelitate crescuta a sunetului si un amplificator incorporat pentru casti cu reglaje pentru ajustarea impedantei, perfect pentru competitiile online. Combinate, aceste doua tehnologii ofera jucatorilor o experienta superioara in jocuri, surclasand competitia. Mai mult, ROG Rampage III Black Edition vine cu utilitarul ASUS GPU TweakIt, o caracteristica intalnita in ROG Connect, ce permite modificarea setarilor pentru placa grafica pentru cel mai puternic impact vizual.

Placa video ROG MATRIX GTX 580 - overclocking mai simplu ca niciodata
Noua placa video ROG MATRIX GTX 580 este livrata cu numeroase tehnologii proprietare ASUS iROG pentru performante superioare in gaming, incluzand TweakIt pentru ajustarea in timp real a tensiunilor de alimentare pentru nucleul grafic, ProbeIt pentru citirea instant a tensiunilor si comutatorul Safe Mode pentru un overclocking sigur. Noile functii ASUS GPU Tweak permit entuziastilor sa monitorizeze si sa optimizeze frecventele, tensiunile si viteza ventilatorului pentru a atinge niveluri extreme de performanta. ROG MATRIX GTX 580 functioneaza la temperaturi mai scazute multumita deisgn-ului exclusiv DirectCU II care plaseaza heat-pipe-urile din cupru in contact direct cu nucleul grafic, sporind eficienta termica.

Ventilatoarele duale speciale sufla cu 600% mai mult aer, pentru temperaturi cu 20% mai mici, in timp ce alimentarea cu 16 faze si componentele Super Alloy Power asigura o mai mare stabilitate in operare si o durata de functionare mai lunga.

Monitorul VG278H 3D, router-ul RT-N66U si setul de casti ROG Vulcan-ANC
O experienta reusita de joc depinde de mai multe lucruri si nu doar de componentele interne, iar in acest sens ASUS a lansat un monitor 3D si o noua serie de periferice. Monitorul VG278H 3D cu tehnologie LED are un ecran de 27 inci, fiind conceput pentru jucatorii care doresc sa patrunda complet in actiunea jocurilor recente. Avand suport complet pentru grafica 3D prin HDMI 1.4 si emitator infrarosu in carcasa, monitorul ofera o experienta 3D fara fire.

Noul router dual-band RT-N66U Wireless-N este destinat acelora care cauta sa joace online fara intarzieri si doresc un acces mai rapid la Internet. Suportul pentru conexiuni la 2.4GHz si 5GHz permite transferul continutului HD prin Wi-Fi 802.11n la viteze de pana la 450Mbps pentru o derulare fara blocaje. Procesorul la 600MHz asigura un raspuns rapid si este capabil in sarcini multiple, cu suport de pana la 300.000 de sesiuni de date.

Setul de casti ROG Vulcan-ANC completeaza noua gama de accesorii Republic of Gamers. Perfect pentru jocul in medii zgomotoase precum salile de internet sau competitiile live, setul Vulcan-ANC utilizeaza o tehnologie duala pentru atenuarea si filtrarea zgomotului atat pentru difuzoarele sale de calitate, cat si pentru microfon. Rezultatul este un sunet directional si clar pentru gamerii profesionisti care se concentreaza pe castigarea jocului.
 

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro