Artistul plastic Romeo Niram premiat in Israel, la Festivalul Romanilor

iulie 25, 2013

Cea de a V-a Editie a Festivalului Romanilor din Israel s-a desfasurat in orasul Tiberias, la sfarsitul lunii iunie, organizat de Asociatia originarilor din Romania, sub egida Guvernului Romaniei si cu participarea media a Televiziunii Romane.

Festivalul Romanilor din Israel a fost creat in anul 2008 si este sustinut de toata media romaneasca din Israel, reunind an de an romani si straini din toate partile Israelului intr-unul din cele mai frumoasa orase: Tiberias. Ca si in editiile precedente, Editia a V-a a reunit artisti, politicieni, oameni de afaceri si celebritati din Israel si Romania.

In cadrul Festivalului, au fost decernate premiile Ordinului Suveran al Cavalerilor de Malta Sfantul Ioan de Ierusalim artistilor israelieni de origine romana si unor personalitati care au contribuit la dezvoltarea relatiilor culturale israeliano-romane. Artistul plastic roman de origine evreiasca Romeo Niram a fost distins cu acest premiu pentru contributia adusa promovarii culturii romane in afara granitelor tarii si pentru sprijinul acordat tinerilor artisti. Premiul a fost ridicat in numele lui Romeo Niram de un reprezentant al artistului, galeristul Antonio Calderón de Jesús. Pictorul Romeo Niram este si fondatorul editurii Niram Art și al Espacio Niram din Madrid, loc de desfasurare a numeroase evenimente culturale si artistice.

Aceeasi distinctie a fost primita de Colette Avital, deputat, Iuju Orenstein, director financiar al Muzeului Israel din Ierusalim si Michael Harish, care a ocupat functiile de ministru al Industriei si Comertului, deputat al Parlamentului statului Israel, iar in prezent este presedintele Partidului Muncii.

Ambasadorul Romaniei in Statul Israel, Edward Iosiper a sustinut un discurs in care isi exprima multumirea in ceea ce priveste buna relatie dintre Romania si Israel. Prezentatoarea galei a fost cunoscuta actrita Ramona Badescu, in calitate de Ambasador al Ordinului Suveran al Cavalerilor de Malta Sfantul Ioan de Ierusalim. Scopul organizatorilor este de a dezvolta un parteneriat intre institutiile din Romania si operatorii culturali, mediul de afaceri, mediul academic si mediile administrative din Israel, in vederea consolidarii relatiilor bilaterale.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro