Aradul solicită sprijin prin detașare de medici pentru pacienții Covid

octombrie 20, 2020

Numărul mare de noi cazuri de infectare pus în dificultate spitalele din județul Arad, astfel că Direcția de Sănătate Publică (DSP) Arad a solicitat Centrului Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei (CNCCI) să detaşeze personal medical din judeţele învecinate la spitalele COVID-19 ​.

„În urma analizei pe care am efectuat-o, am constatat că avem nevoie de cadre medicale superioare şi medii. Este vorba de medici de ATI, pneumologi, medici de interne şi infecţionişti. Ar fi nevoie şi de aproximativ 30 de asistenţi medicali pentru a acoperi deficitul la nivelul judeţului. Drept urmare, am trimis o adresă către CNCCI, prin care solicităm personal din judeţele învecinate, dacă au cadre medicale disponibile. Solicităm detaşare din aceste judeţe în spitalele Aradului", a declarat şeful DSP Arad, Horea Timiş, pentru Agerpres.

El a spus că, în paralel, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) a început demersuri pentru a face angajări temporare, aşa cum s-a întâmplat la începutul pandemiei. În plus, toate locurile de spitalele suport Covid sunt ocupate.

„Avem o creştere constantă de 100 de pacienţi pe zi, iar dacă se menţine, e clar că avem nevoie de mai multe paturi COVID-19. La Spitalul Orăşenesc Ineu (spital suport n.r.), capacitatea va creşte cu 20 de paturi, de la 60 la 80, ceea ce înseamnă detaşare de personal de la Sebiş", a precizat Timiş.

El a adăugat că "aproape 80 de pacienţi asimptomatici sunt în aşteptare pentru evaluare medicală în judeţ".

Pe fondul creşterii numărului de cazuri COVID-19 în judeţ, autorităţile au operaţionalizat, luni, spitalul de campanie amenajat în urmă cu şase luni în cadrul Expo Arad Internaţional. Aici există 240 de paturi în două hale, însă deocamdată se vor face doar internări de o zi, pentru evaluarea stării de sănătate a celor confirmaţi pozitiv cu SARS-CoV-2.

Județul Arad se află la o incidență de 1,87 de cazuri la mia de locuitori, potrivit ultimului raport oficial. De la debutul pandemiei a avut 3.789 de cazuri de coronavirus, dintre care 25 depistate în ultima zi.

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro