Asociatia Pro Democratia (APD) si Thinkopolis organizeaza, intre 19 si 28 noiembrie in Clubul Fabrica (strada 11 Iunie, nr. 50), o serie de sase forumuri de candidati pentru fiecare dintre cele sase sectoare ale municipiului Bucuresti. Aceste dezbateri au ca scop informarea cetatenilor cu privire la programul politic al candidatilor in alegerile parlamentare din colegiile municipiului Bucuresti. Cele sase forumuri vor oferi candidatilor la Camera Deputatilor si Senat sansa de a discuta cu alegatorii din colegiul lor si de a le raspunde in mod direct la intrebari.
Prima dezbatere va avea loc miercuri, 19 noiembrie, incepand cu orele 18:30 in clubul Fabrica. La acest eveniment si-au anuntat deja participarea candidatii pentru Camera Deputatilor si Senat din colegiile uninominale ale sectorului 2 - candidatii PNL Vlad Naicu, Stefan Sebastian Szobotka si Florin Melciu, candidatii PD-L Brandusa Novac si Eduard Talmaceanu si candidatii PSD Georgian Pop, Florian Popa si Claudia Petcu.
Urmatoarele forumuri de candidati vor avea loc pe 20 noiembrie (sector 3), 21 noiembrie (sector 4), 26 noiembrie (sector 6), 27 noiembrie (sector 5) si 28 noiembrie (sector 1). Toate cele sase evenimente vor avea loc in Clubul Fabrica, incepand cu orele 18:30. Accesul spectatorilor este gratuit.
Formatul acestor forumuri de candidati va fi unul strict si alert tocmai pentru a da cetatenilor posibilitatea de a primi raspunsuri clare si punctuale din partea candidatilor. Fiecare candidat prezent la dezbatere va avea trei intrebari standard la care trebuie sa raspunda in sase minute. Publicul poate adresa doua intrebari, la care candidatul trebuie sa raspunda in patru minute. De asemenea, fiecare candidat poate pune o intrebare unui contracandidat la care acesta trebuie sa raspunda in doua minute.
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro