Anul politic 2020 sub turnesolul pandemiei. Cum s-au descurcat partidele și ce lideri l-au marcat

Anul 2020 se termină așa cum a început: sub semnul pandemiei. Cu o mare deosebire însă. Dacă în ianuarie clasa politică era lovită de fandacsia alegerilor anticipate nebăgând de seamă că noul virus făcuse mii de victime în Wuhan și bântuia deja prin Europa, acum vaccinul a fost întâmpinat cu covor roșu la Vama Nădlag, festivități și discursuri înduioșătoare despre siguranța națională. Cele 10 mii de doze au străbătut țara într-un cortegiu de tituluri pompoase și declarații care promit eliberarea de sub jugul virusului, iar bietul șofer, terminat de oboseală, a ajuns la Institutul Cantacuzino cu vaccinul gata să fie injectat primilor aleși pe sprânceană.

Retrospectiv vorbind, astrele s-au aliniat rău pentru unii politicieni, cărora Covidul le-a spulberat planurile de măreție. Nu tuturor însă. De exemplu, PSD, care a început anul ofilit de-a binelea după guvernările Dragnea- Dăncilă, este unul dintre beneficiarii virusului. Motivul? A fost în opoziție, de unde a putut să critice în voie făcutele și nefăcutele guvernării liberale. Dacă ar fi rămas la putere, Pe-Se-De, cum silabisea didactic președintele Iohannis, ar fi fost terminat. E simplu: atunci când intri deja erodat într-o asemenea criză, partidul nu se poate duce în sus, ci doar în jos. Nici viceversa nu prea e posibil, așa cum s-a demonstrat la PNL- a venit pe cai mari și a plecat din alegeri pe ponei de 25%. Grație virusului, PSD și-a revenit la alegerile locale, iar la parlamentare, pe fondul absenteismului, a luat un nesperat 30%. Marcel Ciolacu- sub influența lui Vasile Dîncu, care cochetează cu reformele în partid de pe vremea lui Adrian Năstase, Mircea Geoană și Victor Ponta și ale căror rezultate s-au văzut cel mai bine sub Liviu Dragnea- a făcut ceva curățenie. Adică, a scăpat de personajele controversate din tabăra acestuia, nu atât pentru că ele iritau electoratul sau aveau o imagine sub cota de avarie, ci mai mult pentru că ar fi fost un permanent factor de tensiune în partid. Iar Ciolacu vrea liniște și pace. Căci dacă nici în opoziție nu are parte de așa ceva, atunci când? Scopul e clar, peste patru ani, dacă nu chiar mai devreme, dar în niciun caz înainte de finalul pandemiei, renăscut din propria cenușă, cum a mai făcut și altă dată, poate aspira la o nouă guvernare.

Liberalii și Useriștii au fost cei mai ghinioniști. Ambele partide s-au erodat în acest an, unii la guvernare, ceea ce era previzibil, ceilalți de pe strapontină, performanță mai rară. Dacă PNL ar fi avut un glob de sticlă prin februarie-martie și ar fi văzut acolo că îl paște pandemia, s-ar fi gândit, probabil, de zece ori înainte să se lupte pentru înscăunarea guvernului Orban 2. Dar fie n-au avut, fie erau cu gândul în altă parte, adică la anticipatele lui Klaus Iohannis, așa că au intrat cu pieptul înainte în guvernare.

S-au descurcat și ei cum au putut, bine în primul val, când au mers în siajul întregii Europe cu lockdown-ul, prost în al doilea, când au fost în contratimp, cu un ochi pe sondaje și cu altul pe numărul de cazuri. Așa se face că logica de partid a bătut realitatea: doamna Anisie s-a dovedit de neclintit de pe post, deși ”România educată” n-a luat notă de trecere, paturile de la ATI n-au ținut pasul cu promisiunile, capacitatea de testare de 50 de mii pe zi s-a încăpățânat să rămână doar în imaginația domnului Tătaru și a ajuns subiect de bancuri. Și tot așa. Paharul răbdării electoratului s-a umplut odată cu înțeleapta decizie de închidere a piețelor, așa că a preferat să stea acasă decât să se ducă la vot.

Una peste alta, liberalii au ajuns să facă guvernul, dar într-o variantă care e departe de măreația la care sperau. Caimacul l-au luat cei de la USR-PLUS, dar Ludovic Orban și-a satisfăcut ego-ul și a prins șefia Camerei. Nota de plată o va achita însă la congresul de anul viitor.

USR PLUS s-a descurcat mai bine la negocieri decât în alegeri, ceea ce arată că a învățat ceva în cei patru ani de parlamentarism. Chiar dacă nu neapărat ceea ce trebuie. Cei 15% obținuți la alegeri sunt departe de o victorie, steaua antisistem sub care s-a născut luminează acum tărâmuri de AUR și reformele promise s-au cam pleoștit sub greutatea vorbelor și puținătatea faptelor. Dar cum ministerele pe care le are în păstorie sunt promițătoare și bănoase, anul 2021, primul în care e la guvernare, va da partidului posibilitatea să arate ce poate. Ceea ce e și bine, și rău.

Marea revelație a anului e, fără îndoială, ”domnu’ Simion”, cum îi spun votanții AUR, care așteaptă de la el să facă exact ceea ce a promis pe Facebook și a trâmbițat prin portavoce în fața autobuzului cu care a străbătut țara. Adică să aducă ”dreptate, locuri de muncă și să termine corupția”, să-i scape de pandemie, mască, restricții și, în general, de toate necazurile. Mai pe scurt, așteaptă de la AUR mai mult decât au așteptat de la alte partide, asta pentru George Simion a băgat în tolbă de toate pentru toți. A ridicat ștacheta cât a putut de sus, ceea ce e o capcană pentru orice partid politic. Dar cum istoria se repetă, așa cum știe deja toată lumea, electoratul nu are obiceiul să aștepte mai mult de patru ani.

Anul politic care se încheie, cu două rânduri de alegeri, două guverne liberale și PSD intrat oficial în opoziție, a stat sub turnesolul pandemiei.

Au fost lideri care l-au marcat în mod decisiv? Așteptăm răspunsurile dumneavoastră.

Sursa: europalibera.org