ANRC va stabili formula de control al cresterii tarifelor cu amanuntul ale Romtelecom

septembrie 25, 2006

Luni, 25 septembrie 2006 - ANRC supune spre consultare publică un proiect de decizie prin care stabileşte formula de control al tarifelor serviciilor cu amănuntul ale Romtelecom, pe pieţele pe care această companie are putere semnificativă. Formula de control se va aplica pe o perioadă de 3 ani, începând cu anul 2007, şi va permite Romtelecom o creştere medie maximă a tarifelor pentru serviciile cu amănuntul reglementate egală cu rata inflaţiei (creşterea preţurilor de consum).

Aplicarea formulei de control al tarifelor atinge, simultan, două deziderate: impune transferarea către utilizatorii finali a unei părţi din creşterea de productivitate înregistrată în cadrul acestei companii şi permite Romtelecom să recupereze creşterea costurilor care nu pot fi controlate de aceasta. Formula de control al tarifelor oferă operatorului flexibilitate la stabilirea tarifelor individuale, permiţându-i să reacţioneze rapid la schimbările intervenite pe piaţă.

Împreună cu formula de control al tarifelor, ANRC a stabilit şi un set de limitări privind creşterea tarifelor pentru serviciile ale căror preţuri sunt în prezent mai mari decât costurile, precum şi privind reducerea tarifelor pentru serviciile ale căror preţuri sunt în prezent sub costuri. Astfel, Romtelecom va supune aprobării ANRC orice reducere a tarifelor pentru abonamente şi apeluri pentru acces special la Internet, precum şi orice creştere a tarifelor pentru apeluri locale, naţionale, internaţionale şi cele către reţelele de telefonie mobilă.

De asemenea, pentru a preveni un comportament anticoncurenţial, Romtelecom va trebui să obţină acordul ANRC de fiecare dată când vor fi introduse noi pachete de servicii sau scheme de reducere a tarifelor.

Documentul poate fi consultat pe pagina de Internet a ANRC, persoanele interesate fiind invitate să formuleze şi să transmită observaţiile până la 26 octombrie 2006. Acestea pot fi expediate pe adresa sediului central al ANRC: B-dul Libertăţii nr.14, sector 5, Bucureşti, sau pot fi depuse direct la registratura ANRC precum şi la oficiile teritoriale din localitatea reşedinţă de judeţ cea mai apropiată. (ANRC)

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro