ANRC supune spre consultare publică proiectul de decizie privind regimul de autorizare generală pentru furnizarea de servicii poştale. Această decizie are două scopuri principale, şi anume simplificarea regulilor impuse furnizorilor de servicii poştale în procesul de autorizare şi instituirea unei noi clasificări a serviciilor poştale.
Decizia stabileşte condiţiile în care piaţa serviciilor poştale se va deschide şi pentru persoanele fizice. Acestea vor putea deveni furnizori de servicii poştale şi vor beneficia de aceleaşi drepturi ca şi companiile care operează deja în acest sector.
În urma adoptării acestei decizii, la intrarea pe piaţa serviciilor poştale, un viitor furnizor va trebui doar să completeze dosarul de notificare şi să îl transmită către ANRC, după care va obţine dreptul de a furniza servicii, începând cu data estimativă înscrisă pe formular sau, în cazul în care aceasta nu este menţionată, odată cu data înregistrării cererii la ANRC.
O altă modificare avută în vedere de ANRC este eliminarea licenţelor individuale, simplificându-se astfel regimul de autorizare, astfel încât toate serviciile poştale (incluse sau nu în sfera serviciului universal) vor putea fi furnizate pe baza unui regim unic de autorizare.
De asemenea, în urma dialogului permanent pe care ANRC îl menţine cu industria, Autoritatea a decis introducerea în sfera serviciului universal a serviciului de publicitate prin poştă, fapt de natură a permite o mai bună reglementare a pieţei acestui serviciu, aflată în continuă dezvoltare.
De asemenea, decizia îşi propune să stabilească în mod clar toate drepturile şi obligaţiile pe care le au furnizorii de servicii poştale în relaţia cu utilizatorii, precum şi faţă de ANRC.
Principalul act normativ care reglementează domeniul serviciilor poştale, respectiv Ordonanţa Guvernului nr.31/2002 privind serviciile poştale, a fost modificat şi completat odată cu intrarea în vigoare, la data de 2 octombrie 2006, a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.70/2006 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul comunicaţiilor electronice şi al serviciilor poştale, urmând ca, la 31 decembrie 2006 şi la data aderării României la Uniunea Europeană să suporte noi modificări şi completări, aduse de aceeaşi ordonanţă de urgenţă.
Proiectul deciziei privind regimul de autorizare generală pentru furnizarea serviciilor poştale poate fi consultat pe pagina de Internet a ANRC, persoanele interesate fiind invitate să formuleze şi să transmită observaţii şi propuneri până la data de 15 decembrie 2006, pe adresa sediului central al ANRC (B-dul Libertăţii nr.14, sector 5, Bucureşti) sau direct la registratura ANRC precum şi la oficiile teritoriale din localitatea reşedinţă de judeţ cea mai apropiată. Observaţiile pot fi transmise şi prin fax, la numărul +40 21 307 54 02 sau prin e-mail pe adresa [email protected]. (ANRC)
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro