Agenția Națională de Integritate a cerut Camerei Deputaților, unde PSD are o „majoritate puternică”, să respingă proiectul promovat de parlamentarii PSD și de cei ai Pro România (constituit în majoritatea sa din foști membri PSD care i s-au alăturat lui Victor Ponta, ex-premier și președinte PSD), privitor la relaxarea restricțiilor de integritate pentru aleșii locali găsiți incompatibili prin sentință definitivă înainte de 2017 sau fără sentință definitivă după 2017.
Solicitarea inspectorilor ANI, consultată de G4Media, arată că, în cazul adoptării proiectului, ar fi încălcate atât legea în vigoare cât și o decizie a Curții Constituționale din 2014.
Potrivit legii în vigoare, aleșii găsiți incompatibili nu au voie să mai ocupe o funcție publică în următorii trei ani.
Proiectul de modificare a Codului Administrativ a fost scos de la votul la care fusese planificat miercuri, după ce în urmă cu o zi comisia juridică, controlată de PSD, a completat proiectul cu un articol care le-ar permite aleșilor locali declarați incompatibili înainte de 2017 să candideze la alegerile viitoare.
De aceeași clemență s-ar bucura și cei găsiți incompatibili după 2017 dacă împotriva lor nu a fost emisă o sentință definitivă.
După scoaterea de la votul din plen, proiectul a fost retrimis la comisii pentru încă o săptămână.
Dacă ar fi adoptat, proiectul ar echivala cu o veritabilă amnistie, circa 400 de consilieri locali și 600 de primari fiind beneficiari ai acesteia, au declarat surse ANI pentru G4media.
Citește și:
CORONAVIRUS LIVEBLOG. Ce se întâmplă în România și în lume. Informații verificate
Sursa: europalibera.org
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro