Anglia intră în carantină timp de patru săptămâni

octombrie 31, 2020

UPDATE: Premierul britanic Boris Johnson a anunțat intrarea în carantină, timp de patru săptămâni, a întregului teritoriu al Angliei pe fondul creșterii cazurilor de coronavirus care pun la încercarea capacitatea sistemului sanitar și riscă să ducă la o creștere exponențială a mortalității.

Excepții se vor face pentru deplasările către locul de muncă (acolo nu se poate lucra de acasă), pentru asistență medicală, pentru cumpărături și pentru ajutarea unor persoane vulnerabile.

Spre deosebire de carantina din primăvară, școlile și universitățile vor rămâne deschise.

Barurile, restaurantele, magazinele non-esențiale și centrele de recreere se vor închide.

Măsura urmează să fie dezbătută și votată în Parlamentul britanic.

***

Premierul britanic Boris Johnson a convocat o conferință de presă pentru sâmbătă seară, în contextul în care oficialii guvernamentali britanici discută posibilitatea introducerii unei carantine generale timp de o lună, arată BBC.

Speranța este că măsuri mai restrictive vor frâna valul al doilea al pandemiei, iar ele vor putea fi ridicate până la Crăciun.

Noile măsuri vin pe fondul unui document, citat de BBC, care arată că Marea Britanie este pe cale să ajungă la o rată a mortalității mai mare decât în primul val în lipsa unor măsuri. Conform graficului, numărul deceselor ar putea trece și de 4.000 pe zi.

Prognoza se bazează pe o situație în care nicio restricție nu ar fi introdusă, dar mare parte a scenariilor discutate ajung la o mortalitate de 2.000 pe zi.

Este de așteptat ca școlile, colegiile și universitățile din Regatul Unit să rămână deschide până la noi măsuri care implică introducerea carantinei.

Premierul Johnson a rezistat până acum solicitărilor de a introduce restricții la nivel național, optând pentru un model în trei praguri cu aplicare locală.

Valul doi a atins niveluri record de infectare ceea ce a dus la aplicarea carantinei, în forme diverse, în Franța, Germania și Belgia.

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro