Cancelarul german Angela Merkel l-a vizitat pe opozantul rus Alexei Navalnîi în perioada petrecută pentru recuperare în Spitalul Charite din Berlin, fapt ce subliniază cât de în serios ia cazul, scrie revista germană Der Spiegel.
Fără a citat nicio sursă, Spiegel spune că Merkel a mers la spital în una din cele 32 de zile petrecute de Navalnîi după ce a fost adus din Rusia la două zile la otrăvirea cu o neurotoxină de tip novicioc, armă chimică de proveniență sovietică aflată în capacitatea armatei ruse.
Un purtătorul de cuvânt al liderul german a refuzat să comenteze subiectul.
Guvernul german a arătat că teste independente efectuate în Germania, Franța și Suedia au stabilit că a fost otrăvit cu novicioc și a cerut o explicație din partea Kremlinului.
Moscova a negat orice implicare și afirmă că nu a primit încă nicio dovadă.
Aleksei Navalnîi, cel mai cunoscut opozant al Kremlinului, a fost transportat cu avionul luna trecută din Rusia la Berlin, după ce i s-a făcut rău în timpul unui zbor pe 20 august.
Navalnîi, în vârstă de 44 de ani, a fost externat săptămâna trecută din spitalul berlinez. El şi-a exprimat dorinţa de a se întoarce în Rusia după ce îşi va reveni complet, dar deocamdată rămâne în Germania pentru recuperare.
Opozantul rus a arătat că va continua să facă fizioterapie, în timp ce doctorii de la Spitalul Charite au anunțat într-un comunicat de presă că, potrivit „progresului făcut și a situației actuale" , pot crede că „o recuperare totală este posibilă".
„Cu toate acestea este prematur să speculăm asupra efectelor pe termen lung al otrăvirii", au arătat medicii.
Echipa lui Navalnîi acuză că a fost deliberat otrăvit și a dat vina pe Kremlin.
Rusia a respins mereu acuzațiile, la fel ca și în cazul fostului spion Serghei Skripal, otrăvit tot cu Novicioc pe tărâm britanic, la Salisbury în 2018.
Sursa: europalibera.org
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro