Angela Merkel, în carantină după ce a intrat în contact cu un medic testat pozitiv

martie 22, 2020

Cancelarul german Angela Merkel a „decis să se plaseze imediat în carantină” la domiciliu, după ce vineri s-a aflat în contact cu un medic ce a fost ulterior confirmat pozitiv cu noul coronavirus. Cancelarul își va continua activitatea de la domiciliu, a anunțat duminică purtătorul de cuvânt al guvernului de la Berlin, potrivit AFP.

Șefa guvernului german a fost „informată că un medic care i-a administrat un vaccin contra infecţiilor pneumococice vineri după-amiază a fost testat pozitiv” la noul coronavirus, a indicat purtătorul de cuvânt Steffen Seibert, într-un comunicat.

Angela Merkel va fi „supusă unui test în zilele următoare”, pentru a ști dacă este la rândul său infectată, a adăugat purtătorul de cuvânt, conform căruia „un test la acest moment nu ar fi concludent”.

Directorului Institutului Robert Koch a avertizat, miercuri, citat de Die Welt, că epidemia este abia la început și că, dacă restricțiile nu funcționează, Germania va înregistra până în iunie 10 milioane de infecții cu COVID 9.

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro