Cea de-a opta conferinta din seria "Cultura bate criza", intitulata De la document la fictiune si inapoi, va avea loc miercuri, 30 martie 2011, in Aula Bibliotecii Centrale Universitare "Carol I", cu incepere de la ora 19:00. Invitatul acestei editii este Andrei Ujica, regizorul cunoscutului film Autobiografia lui Nicolae Ceausescu.
De la document la fictiune si inapoi este drumul pe care il strabate orice autor de filme. Dar ce este fictiune si ce este realitate intr-o dictatura?
"Dictatorul crede cu tarie intr-un adevar absolut, despre care noi stim dinainte, si apoi stim si dupa, ca este eronat. Aceasta ii confera o dimensiune malefica, atat timp cat se afla la putere si ii chinuieste pe toti cei care stiu ca el crede gresit, obligandu-i la duplicitate si la tot felul de subterfugii ca sa supravietuiasca, dar si o dimensiune tragica, atunci cand pierde puterea, pentru ca, la urma urmei, nu este decat victima unei erori de gandire." (Andrei Ujica)
Marxismul reprezinta o ideologie eronata, care a beneficiat insa, din nefericire, de un mecanism de putere destul de consistent si eficient incat sa poata produce ravagiile cunoscute tuturor pe durata aproape a unui intreg secol. Cu intrarea in scena a marxismului, o ideologie care radicalizeaza negativ anumite tendinte ale Iluminismului, avem pentru prima oara de a face cu o ideologie "de autor". De altfel, Marx este cel care a indeplinit unul dintre visele auctoriale ale secolului XIX; toti au vrut sa scrie "cartea care ucide" si n-au putut. Iar Manifestul Partidului Comunist este o "carte care ucide".
Despre Andrei Ujica
Cunoscut eseist si regizor roman, director fondator al ZKM Filminstitut din 2002, Andrei Ujica este in prezent profesor de film la Universitatea de Arta si Design din Karlsruhe. Dintre productiile sale cinematografice pot fi amintite: Videograme dintr-o Revolutie (1992), film realizat in colaborare cu Harun Farocki ce vizeaza relatia dintre puterea politica si mass-media in Europa, la sfarsitul Razboiului Rece, Out of the Present (1995), 2 Pasolini (scurtmetraj, 2000), Unknown Quantity (2005) si Autobiografia lui Nicolae Ceausescu (2010).
Despre proiect
Seria de conferinte "Cultura bate criza" propune publicului "oameni si idei-forta". "Cultura bate criza este un spatiu al reflectiei despre lume, despre noi insine si despre valori autentice; echidistant fata de grupurile de putere, fara politizari si vedetisme, nici acuzatii ori victimizari inutile", sustine Sorin Alexandrescu.
Acest proiect este realizat gratie colaborarii dintre Centrul de Excelenta in Studiul Imaginii (CESI) de la Universitatea din Bucuresti si Biblioteca Centrala Universitara "Carol I" din Bucuresti (BCU), ca si a sustinerii de catre partenerii media: Observator Cultural, Dilema Veche, Scena.ro, LiterNet.ro, Metropotam.ro, "Radio Romania Cultural", 24 FUN, Calendar Evenimente, Infocarte.ro si Universitatea din Bucuresti.
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro