Andrei Pleșu: Dilema (veche) se confruntă cu o iminentă dispariție

mai 5, 2020

Revista „Dilema Veche" se pregătește de „o iminentă dispariție", spune scriitorul Andrei Pleșu, unul din membrii fondatori ai publicației, care arată că situația a apărut după ce „condițiile de existență pe care ni le propune Holdingul Adevărul sînt, în fapt, un mod de a sugera retragerea".

„În contextul de acum, nu e cuviincios să ne plîngem. Mor oameni, moare piața muncii, mor ramuri întregi ale vieții economice și financiare. Mor certitudini care păreau definitive, mor deprinderi private și comunitare „tradiționale”, mor speranțe și instituții al căror temei părea de neuzurpat. Așa stînd lucrurile, nu putem pretinde ca un săptămînal de cultură să supraviețuiască nestingherit. Da, Dilema (veche) se confruntă cu o iminentă dispariție. Condițiile de existență pe care ni le propune Holdingul Adevărul sînt, în fapt, un mod de a sugera retragerea…", scris Andrei Pleșu într-un editorial.

„Dilema" a fost fondată în 1993, fiind o revistă săptămânală de cultură. Din echipa fondatoare au făcut parte nume precum Andrei Pleșu, Tita Chiper, Zigu Ornea, Mircea Vasilescu și Radu Cosașu.

„În România însă ne-am obișnuit, de mult, să practicăm înțelepciunea lui „se poate și fără…”. N-o să facem acuma o tragedie că dispare o revistă. Avem alte griji, alte necazuri, alte priorități. Vorba lui Pristanda: „Altele am eu în sufletul meu…”. E nerealist să speri că se va găsi cineva dispus – în stare de urgență – să adauge crizei o perspectivă de calm restaurator, să orienteze gustul public și spre gratuitate, permanență, cultură și interioritate. Există întotdeauna, în labirintul lăuntric al fiecăruia, dincolo de acute (și stridente) nevoi imediate, și nevoia de orizont neconjunctural, de „exod”, de apel atemporal. Dilema s-a străduit, în ultimele trei decenii, alături de alte cîteva publicații, să ofere cititorilor săi un ecou al acestui apel. Nu vreau neapărat să idolatrizez o publicație alături de care am fost încîntat să fiu, atîta vreme, socialmente prezent și, poate, util. Dar nu pot să nu devin melancolic la gîndul că ea va dispărea. Și că, într-un moment de comă, nu se găsește, prin preajmă, nici un salon de reanimare…", arată Andrei Pleșu în editorialul menționat.

De-a lungul timpului dețin rubrici în „Dilema" scriitori precum Radu Cosașu, Andrei Pleșu, Mircea Vasilescu, Dumitru Solomon sau Zigu Ornea, precum și Mircea Iorgulescu, Octavian Paler, Bogdan Ghiu și Ștefan Augustin Doinaș.

Revista a fost editată de Fundația Culturală Română până la 1 ianuarie 2004 sub numele „Dilema". Pe 16 ianuarie 2004 a apărut primul număr sub noua denumire, „Dilema Veche„, cu aceeași echipă redacțională și editată în regim privat, după o demisie generală datorată presiunilor politice pe care le făcea conducerea Fundației Culturale Române (care între timp devenise Institutul Cultural Român).

În prezent, revista face parte din trustul Adevărul Holding. „Dilema Veche" apare săptămânal, joi, și are acoperire națională.

 

 

 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro