Ancheta finalizata in cazul in cazul accidentului aviatic

martie 15, 2006

Ieri 14 martie a.c., la sediul Minsiterului Administraţiei şi Internelor, a avut loc o conferinţa de presă, a cărei tematică a fost prezentarea concluziilor anchetei efectuate în cazul evenimentului aviatic, ce a avut loc la Iaşi, în data de 9 ianuarie a.c.

Acestea au fost prezentate de preşedintele Comisiei pentru anchetarea evenimentului, domnul chestor principal Vasile Gabriel Niţă, subsecretar de stat, adjunct al Şefului Departamentului Ordine şi Sigutanţă Publică, respectiv :

- cauza determinantă în producerea catastrofei aviatice o constituie intrarea accidentală a elicopterului într-o zonă de forfecare, asociată unei inversiuni termice la joasă altitudine, fapt ce a produs creşterea accentuată a altitudinii barometrice şi scăderea rapidă a vitezei la zero, descărcarea rotorului portant şi intrarea aeronavei în inel turbionar.

Acest fapt a fost generat de înscrierea elicopterului pe o traiectorie de zbor, caracterizată de ineficacitatea aerodinamică a comenzilor, unghiuri mari de înclinare şi tangaj, care au dus la intrarea aeronavei într-o evoluţie descendentă, cu un unghi de picaj şi viteză verticală mare până la impactul violent cu solul.

- Factorii favorizanţi care au dus la mărirea timpului de luare a deciziei pentru rezolvarea situaţiei deosebite în care s-a aflat echipajul, au fost :
a. zborul pe înveliş de iarnă, în apropierea masei de aer ceţos ce însoţeşte, de regulă, norii stratus a făcut ca echipajul să sesizeze cu întârziere intrarea aeronavei în plafon;
b. echipajul a avut o percepţie diferită despre atitudinea aeronavei, pilotul prim avea informaţia că aeronava este in coborâre pe când pilotul secund avea informaţia că aeronava este în urcare, iar scăderea vitezei la zero a fost sesizată cu întârziere între cele două posturi de pilotaj;

- nu au fost constatate deficienţe pe linia pregătirii, planificării, organizării şi desfăşurării zborului de verificare, toate documentele fiind întocmite în conformitate cu prevederile reglementărilor în vigoare;

- pe baza analizei datelor existente obţinute atât în teren cât şi prin decodarea parametrilor de zbor şi de voce, se poate afirma că aeronava a funcţionat normal, fără defecţiuni care să afecteze securitatea zborului. Comisia de investigare nu a constatat producerea cu intenţie a catastrofei de aviaţie.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro