Anchetă DNA privind orele suplimentare pe care și le-ar fi pontat șeful Jandarmeriei

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a demarat o anchetă şi face verificări la Jandarmeria Română, după ce în spaţiul public a apărut informaţia potrivit căreia şeful instituţiei, colonelul Bogdan Enescu, şi-ar fi pontat ore suplimentare în perioada stării de urgenţă.

Bogdan Enescu este vizat, de asemenea, și de un control al Direcției Generaeă de Audit Intern a Ministerului Afacerilor Interne. 

„Confirm că există o anchetă în desfăşurare a DNA, care vizează verificarea informaţiilor apărute în spaţiul public. Jandarmeria a pus la dispoziţie toate documentele necesare şi oferă tot sprijinul pentru aflarea adevărului. Într-adevăr, există ore suplimentare în luna martie, însă acestea au fost determinate de gestionarea situaţiei COVID-19, mai ales că, în acea perioadă, inspectorul general nu a avut adjunct şi a trebuit să gestioneze mai multe activităţi", a explicat purtătorul de cuvânt al Jandermeriei Române, Sorin Despina, pentru Mediafax.

În ceea ce priveşte controlul intern declanşat de MAI, Sorin Despina spune că există o misiune de audit, însă această este una regulată şi e în plină desfăşurare, vizând întreaga activitate a instituţiei, şi nu aspectele semnate în spaţiul public.

Asupra șefului Jandarmeriei Române există suspiciuni că a pontat sute de ore suplimentare executate mai ales noaptea și în zilele de week-end, fără acordul ministrului de Interne.

Bogdan Enescu a fost împuternicit inspector general al Jandarmeriei Române în decembrie 2019 şi vine din poziţia de inspector-şef al Jandarmeriei Ilfov, funcţie ocupată din ianuarie 2013. Enescu are 46 de ani, este licenţiat în drept şi are două masterate. Potrivit CV-ului său, a ocupat mai multe funcţii de-a lungul anilor, de la şef birou resurse umane la şef de stat major şi inspector-şef.

 

 

Sursa: europalibera.org