Amenda 250.000.000 RON pentru - Tradati in dragoste

septembrie 29, 2005

Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis în şedinţă publică, în data de 29 septembrie 2005, amendarea societăţii S.C. AMEROM TELEVISION S.R.L. pentru postul PRIMA TV cu suma de 250.000.000 ROL (25.000 RON) pentru încălcarea art. 3 al.1 din Legea audiovizualului nr. 504/2002 cu modificările şi completările ulterioare care prevede obligaţia radiodifuzorului de a respecta libertăţile şi drepturile fundamentale ale omului, coroborat cu art. 14 al. 1 şi 2 din Decizia C.N.A. nr. 248/2004 privind protecţia demnităţii umane şi a dreptului la propria imagine.

C.N.A. constată că nu există nici un interes public care să justifice filmarea, urmărirea, hărţuirea şi intimidarea unor oameni obişnuiţi. Membrii Consiliului constată că nu mai poate fi vorba de respectarea drepturilor fundamentale ale acestor oameni în cazul în care sunt filmaţi şi urmăriţi fără să ştie.

Membrii C.N.A. mai consideră că emisiunea „Trădaţi în dragoste” face publicitate mascată pentru firma de detectivi „Guard One”, iar angajaţii acestei firme nu respectă dispoziţiile Legii nr. 329/2003 în conformitate cu care, informaţia obţinută în urma unei activităţi desfăşurate de un detectiv particular îl are ca destinatar excusiv pe clientul acestuia.

Ţinând cont de faptul că radiodifuzorul a mai primit sancţiuni pentru nerespectarea dispoziţiilor privind demnitatea umană în domeniul audiovizual şi a regulilor privind publicitatea, sponsorizarea şi teleshopping-ul, membrii Consiliului au hotărât cuantumul de 25.000 RON pentru amendă. (CNA)

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro