Ambasada SUA, sprijin pentru un București „smart”. Companiile lui Firea „nu sunt bune pentru bucureșteni”

noiembrie 2, 2020

Ambasadorul SUA la București, Adrian Zuckerman, i-a promis actualului primar general Nicușor Dan sprijinul său pentru ca Bucureștiul să devină un oraș inteligent, cel puțin din punct de vedere al soluțiilor de transport pentru marile orașe.

„Bucureştiul are potenţialul de a deveni un centru regional în afaceri, un centru regional academic, un centru regional cultural şi am vorbit în discuţia pe care am avut despre deschiderea Bucureştiului către marile investiţii. Bucureştiul trebuie să înceapă, de asemenea, cu a pune bazele unei competiţii economice în interiorul Bucureştiului şi acele companii municipale (înființate de fostul primar general Gabriela Firea - n.r.) au fost exact opusul a ceea ce înseamnă o competiţie corectă pe piaţa din Bucureşti. Am vorbit despre un ajutor şi de un transfer de tehnologie, şi am primit promisiunea şi sprijinul de la domnul ambasador, în ceea ce înseamnă oraş inteligent, în ceea ce înseamnă soluţii de transport pentru mari oraşe”, a spus Nicuşor Dan, în conferința de presă comună susținută la sediul Ambasadei SUA la București, alături de ambasadorul Adrian Zuckerman și premierul Ludovic Orban.

„Apreciem transparența pe care ați arătat-o până acum și pe care ați promis-o în toate aspectele orașului. Suntem recunoscători pentru soluțiile practice și inteligente pentru o varietate de probleme cu care orașul București se confruntă”, a spus ambasadorul american.

„Oamenii trebuie să înțeleagă cum sunt cheltuiți banii, trebuie să existe transparență, trebuie să existe o rezolvare a companiilor deținute de municipalitatea București. Au existat decizii ale instanțelor în trecut, care au cerut să fie desființate, iar ele continuă să fie o sursă de patronaj politic, sufocă concurența și nu sunt bune pentru bucureșteni. Așteptăm să rezolvați aceste probleme”, i-a mai transmis ambasadorul Adrian Zuckerman primarului Nicușor Dan.

De asemenea, cei doi au vorbit și despre asigurarea, la nivelul Capitalei, a centrelor de sprijin pentru victimele traficului de persoane. SUA s-au implicat în combaterea traficului de ființe umane din România, printr-un ONG care va colabora cu autoritățile, dar și cu victimele, pentru a reduce acest fenomen la care România ocupă primul loc în Europa.

„Am vorbit, aşa cum a spus domnul ambasador, de problema traficului de fiinţe umane şi am asigurat ambasadorul de suportul municipalităţii pentru centre de cazare pentru victimele traficului de fiinţe umane, pentru consilierea acestor persoane. Nu în ultimul rând, vrem ca această relaţie să continue şi am transmis domnului ambasador invitaţia de a vizita în viitorul apropiat Primăria Capitalei”, a conchis Dan.

Ambasadorul SUA în România a avut discuţii, luni la sediul ambasadei, cu premierul Ludovic Orban şi cu primarul general în funcţie Nicuşor Dan, după care au susținut o conferință de presă comună.

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro