Ambasada Rusiei enervată de oprirea la graniță a unui cercetător rus, care susține că dacii se trag din slavi

martie 3, 2020

Ambasada Rusiei critică crearea de „obstacole artificiale în calea dezvoltării legăturilor științifice ruso-române” prin oprirea la graniță a unui cercetător rus, A.I.Umnov-Denisov, care a aflat că are interdicție de a intra pe teritoriul României.

Alexei Umnov-Denisov, care ar fi trebuit să participe la o prezentare, în limba română, a unui raport despre „Triburile dacilor: cine și de unde sunt”, a fost nevoit să se întoarcă în Rusia cu zborul următor, de marți, spune Ambasada Rusiei.

 

Potrivit cercetătorului rus, dacii s-ar trage din slavi, dar majoritatea istoricilor români resping demonstrațiile de acest fel și consideră că aceste idei sunt folosite  de propaganda oficială rusă pentru a slăbi legătura dintre România și Occident.

Cercetătorului rus i s-a anunțat despre interdicția de a intra pe teritoriul României și ca urmare acesta a fost nevoit să plece în patria cu zborul următor la 3 martie.

Din această cauză au trebuit să fie anulate prelegerile la Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” din București și Universitatea „Andrei Șaguna” din Constanța”, spune ambasada.

„Sperăm că în viitor nu se vor crea obstacole artificiale în calea dezvoltării legăturilor științifice ruso-române”, se spune în finalul mesajului ambasadei care informează că a notificat marți Ministerul Afacerilor Externe.  

Universitatea „Andrei Şaguna” din Constanţa a găzduit pe 28 februarie, la solicitarea Ambasadei Federaţiei Ruse în România, un dialog cu ambasadorul Valeri Kuzmin, pe tema „Relaţiile dintre U.E., România şi Rusia: istorie şi perspective”.

La o zi de la acest eveniment era programată și prelegerea lui Alexei Umnov-Denisov, la care cercetătorul nu a mai ajuns, din motivele pe care le face publice ambasada marți. 

La evenimentul de vineri, la care a participat ambasadorul, spiritele s-au încins, ambasadorul fiind întrerupt și întrebat de ce nu vorbește despre Crimeea, relatează focuspress.ro.

Tair Ali, președintele Uniunii Minorităților Turco-Tătare Musulmane, l-a apostrofat pe diplomat. ”Sunteți criminali! Ați ocupat abuziv Crimeea și frații noștri suferă! Șase ani de ocupație rusească, ajunge! Rușine! Rușine!”, i-a strigat reprezentantul minorității.

În tot acest timp, în faţa universităţii avea loc un protest al tătarilor din Constanţa, de solidarizare cu ucrainenii din Crimeea, anexată de Rusia în 2014.

Ambasadorul, spune sursa citată, a fost supus unui tir de întrebări legate, în acest context, de granițe și de acţiunile Rusiei în Ucraina -Crimeea, Georgia și a fost întrebat la un moment dat când îşi va cere scuze Rusia pentru atrocitățile comise de Armata Roșie în România, la care ambasadorul ar fi replicat cu „România când îşi va cere scuze pentru atrocităţile din timpul regimului Antonescu?”.

La evenimentul organizat de Ambasadei Federaţiei Ruse din România, a fost şi Dorin Popescu, în trecut diplomat trimis de București la Moscova și apoi la Cernăuţi, potrivit Epoch Times. Fostul diplomat a vorbit cu această ocazie  despre dublul limbaj al ambasadorulu rus și despre „rudimente ideologice” ale reprezentantului Moscovei.

Și Universitatea „Andrei Șaguna” a reacționat și a spus, ca gazdă a evenimentului solicitat de Ambasada Federației Ruse, că „se delimitează categoric de afirmațiile contrare istoriei bazată pe documente și de controversele geopolitice”, făcute de diplomatul moscovit.

”Evenimentul a fost deschis publicului larg, Universitatea „Andrei Șaguna” oferind posibilitatea jurnaliștilor, profesorilor, studenților și tuturor celor prezenți să pună întrebări și să-și manifeste liber opiniile. Mediul academic a reacționat prompt la declarațiile ideologice ale diplomatului rus, demonstrând maturitate, buna și corecta recunoaștere a realităților și prețuirea valorilor naționale și europene”, a transmis universitatea.

Primarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău, a afirmat că în ultimele trei luni au fost intensificate acţiunile “neprincipiale” ale unor diplomaţi străini prezenţi la Constanţa, acţiuni care ar putea „afecta climatul de convieţuire interetnică şi interconfesională în Dobrogea”.

„Înţeleg interesul crescut al unor puteri regionale faţă de Dobrogea, mai ales în condiţiile în care baza militară „Mihail Kogălniceanu” va deveni cea mai mare bază militară SUA din Europa, cu toate garanţiile de securitate şi avantajele ce decurg pentru ţara noastră. Îndemn diplomaţii străini şi liderii comunităţilor etnice locale la echilibru, la respectarea legislaţiei naţionale şi a Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice”, a declarat primarul Constanței,  Decebal Făgădău, citat de Adevărul.ro.

 

 

 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro