Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie, a explicat de ce este important ca de sărbătorile pascale să stăm izolați la domiciliu și să nu interacționăm cu alte persoane, rude sau cunoștințe.
Întâlnirile în familie, mai ales cu persoane în vârstă, ar putea duce la triplarea numărului de cazuri de COVID-19 în câteva zile, spune Alexandru Rafila, iar la un asemenea volum de cazuri acumulat în timp foarte scurt, sistemul medical nu face față, existând riscul ca România să nu mai poată menține la un nivel relativ scăzut numărul de decese. în care se află datorită numărului mic de decese.
„O să ajungem la un vârf de îmbolnăviri care poate să fie undeva foarte sus și să existe probleme foarte serioase în ce privește capacitatea de a acorda asistență medicală unui număr foarte mare de pacienți într-un timp foarte scurt. În medie, o persoană infectată poate transmite infecția la alte trei persoane. Gândiți-vă că numărul de cazuri de triplează în câteva zile și lucrul acesta pune o presiune incredibilă pe sistemul de sănătate, mai ales dacă vorbim de persoane vârstnice, pentru că reunirea familiilor, de Paște, poate să afecteze în primul rând persoanele vârstnice. Și atunci situația asta oarecum privilegiată pe care o are acum România, cu un număr relativ mic de decese și de persoane cu vârsta de peste 70 de ani care sunt afectate se poate schimba brusc și să ne aducă într-o zonă de pericol maxim, cum a fost de exemplu în Lombardia”, a explicat Alexandru Rafila la Digi 24.
El a reluat mesajul autorităților către românii din diaspora despre care a spus că trebuie să înțeleagă că limitarea venirii lor în țară de Paște este esențială pentru a nu răspândi boala, și că reglementările privind intrarea lor în carantină la venirea în țară nu sunt împotriva lor ci pentru salvarea cât mai multor vieți.
Și președintele Klaus Iohannis a avut un mesaj similar miercuri, la finalul vizitei sale la Centrul Național de Conducere și Coordonare a Intervenției, de la Ciolpani, susținând că România nu se află în situația de a relaxa restricțiile, așa cum se aud mai multe voci în ultima vreme, ci, dimpotrivă, tocmai pentru că nu a atins vârful pandemiei, este în situația de a le prelungi și menține. El a spus că va petrece sărbătorile pascale acasă, cu soția, fără să meargă la biserică, fără să iasă și fără să primească prieteni, ceea ce le recomandă tuturor românilor.
„La noi, în România, din păcate, numărul de cazuri crește, numărul de persoane care sunt tratate în urgențe crește, și chiar dacă ne dorim cu toții să se termine cât mai repede această criză, vă spun că la noi încă nu suntem în faza în care putem să ne relaxăm. Și vreau să vă spun mai mult: depinde de noi cât mai durează până când putem să venim cu un plan de relaxare a măsurilor. De ce depinde de noi: fiindcă această infecție, acest virus, merge de la om la om. Dacă respectăm, aș spune chiar cu sfințenie, regulile impuse de autorități - să nu ne întâlnim cu persoane, să evităm contactul fizic, să ne izolăm, să ieșim din casă numai atunci când trebuie -, dacă respectăm aceste reguli, atunci cu siguranță vom putea mai repede să ajungem la faza de relaxare, să ne reluăm aproape normal viața. Dacă, în schimb, ne relaxăm prea repede, dacă credem că vremea frumoasă alungă virusul, dacă credem că nu mai este atât de grav, atunci, dragii mei, vă spun că putem să ajungem în faza în care aceste măsuri trebuie prelungite încă luni de zile și nimeni nu-și dorește așa ceva. (...) Eu personal voi sărbători Învierea Domnului acum, duminică, și pot să vă spun ce o să fac eu. O să stau acasă, împreună cu soția mea, Carmen. Vom fi numai noi doi. Nu vom merge la biserică, nu vom merge să luăm lumină, nu vom invita pe nimeni la masă, nu vom merge la nimeni la masă. Vom fi acasă, vom urmări liturghia la televizor, vom aprinde o lumânare în casă și ne vom ruga. Asta mă aștept, dragi români, să faceți cu toții.”
Sursa: europalibera.org
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro