Alegem sa fim fumatori sau nefumatori?

Desi numărul celor care a ales să nu se intoxice cu fum de ţigară este mult mai mare decât al fumătorilor (2 din 3 nu fumează –Ministerul Sănătăţii) patronii cafe-barurilor din Timişoara mizează numai pe banii celor din urmă?
De ce se întâmplă asta într-o comunitate civilizată cum e capitala Banatului, angrenată în campania Timişoara Capitală Culturală Europeană în 2021? Iată ce mesaj transmite consumatorilor o cafenea din Piaţa Unirii, prin cartonaşul de pe masă! „Dacă tu alegi să fumezi, eu poate aleg să servesc masa chiar acum, doar azi, doar aici, doar acum…. poţi face o concesie? Fii calm şi nu fuma!”.  Prin urmare aşa cum procedează autorităţile de la Pilat încoace, patronul acestei cafenele lasă responsabilitatea pe popor, pe mase, adică pe consumator. Când patronul ar fi trebuit să împartă localul în două – pentru fumători şi pentru nefumători. Din păcate, el mizează numai pe banii fumătorilor şi îi condamnă pe nefumători la intoxicare cu fum otrăvitor. Trist!
„Deşi nefumătorii sunt majoritari, votul, dorinţa şi sănătatea lor nu contează, şi nici sănătatea copiilor lor. Fiind intoxicaţi zi de zi de minoritarii fumători. Ne dorim cu toții cafenele, baruri, cluburi, discoteci sau alte spații de întâlnire sau recreere, curate, neîmbâcsite de fumul de tutun. Dorim să putem ieși însoțiți de copiii noștri la un ceai, cafea sau suc fără să ne umplem hainele și plămânii de mirosul de tutun. Surprinzător sau nu, pentru un nefumător fumul de țigară şi mirosul de tabac sunt neplăcute”, se arată în petiţia Stop fumatul în spaţii închise, trimisă Guvernului României. Se pare că totuşi nefumătorii au câştig de cauză, într-un final.

 

Sursa: ZiuadeVest