Alba ca Zapada si cei sapte pitici

decembrie 16, 2008

PREMIERA PE SCENA OPEREI NATIONALE BUCURESTI:

In luna sarbatorilor si a cadourilor, Opera Nationala Bucuresti (ONB) pregateste o surpriza pentru micii spectatori: premiera baletului "Alba ca Zapada si cei sapte pitici"- in data de 18 decembrie (ora 18.30). Cea de-a doua reprezentatie a noii productii va avea loc duminica, 28 decembrie, la ora 11.00.

Compus de Cornel Trailescu, baletul in doua acte "Alba ca Zapada si cei sapte pitici" a fost creat pe baza unui libret scris de Anghel Ionescu Arbore, dupa un basm de Fratii Grimm.
Primele doua reprezentatii se vor desfasura sub conducerea muzicala a maestrului Cornel Trailescu, iar incepand de anul viitor spectacolul va fi dirijat si de Ciprian Teodorascu. Regia si coregrafia montarii sunt semnate de Francisc Valkay, iar conceptia scenografica ii apartine Adrianei Urmuzescu.

Distributia premierei din 18 decembrie va fi: Cristina Dijmaru (Alba ca Zapada), Robert Enache (Printul), Adina Tudor (Regina), Antonel Oprescu (Regele), Vicentiu Popescu (Vanatorul), Laura Argeseanu, Ovidiu Chitanu, Clarisa Cristea, Mircea Ionita, Razvan Marinescu, Cristina Mitu, Cleopatra Rogalski (Piticii), Silvia Ivan, Magdalena Radulescu, Mihaela Soare, Madalina Stoica (Prietenele). Alaturi de acestia isi vor da concursul orchestra si ansamblul de balet al ONB.
Spectacolul se va desfasura cu participarea elevilor Liceului de coregrafie "Floria Capsali" (Bucuresti), formati sub coordonarea profesorilor Ana Carianopol si Gabriela Mocanu.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro