În perioada 30 iunie -1 iulie se vor desfăşura la Bucureşti lucrările celui de-al şaselea Congres Internaţional de Dacologie “Kogaion 2005 ”. Această manifestare va fi găzduită de Sala Rondă a Hotelului Intercontinental. Iniţiativa organizării acestui congres aparţine Societăţii Dacia Revival International, cu sediul la New York, prin preşedintele ei, dr. Napoleon Săvescu, autorul lucrării Noi nu suntem urmaşii Romei . La editia din acest an au fost invitate personalităţi ale lumii culturale, istorice, etnografice şi ştiinţifice atât din România cât şi din Statele Unite ale Americii, Elveţia, Spania, Moldova, Macedonia, Albania, Italia şi Germania. S-au primit 150 de lucrări de specialitate din care Consiliul Ştiintific al congresului a selectat 110 care vor fi prezentate în cadrul Congresului.
Principala temă de dezbatere din anul acesta este referitoare la Muntele Sfânt al dacilor, vestitul Kogaion pomenit din antichitate în lucrările lui Strabon şi Herodot. Localizarea acestui adevărat templu al spiritualităţii dacice nu a fost niciodată dovedită ştiintific în ciuda supoziţiilor care s-au făcut de-a lungul vremurilor. Un important numar de lucrări prezentate în congres se referă la localizarea şi rolul acestui munte în istoria dacilor.
Tăbliţele de plumb de la Sinaia, care au stârnit atâtea polemici în ultimul timp, vor ocupa un alt spaţiu important în lucrările Congresului Tălmăcirea şi provenienţa lor vor fi subiecte de dezbatere între participanţii la congres.
Ultimele evenimente referitoare la comorile din Munţii Orăştiei şi la brăţările de aur reperate în filiera braconajului arheologic, vor fi dezbătute de asemenea în zilele congresului.
Celălalte lucrări selectate de Consiliul Ştiinţific au ca temă civilizaţia dacică, precum şi moştenirea cultural-spirituală a poporului român cu rădăcini adânci în istoria dacilor.
"E timpul să rescriem istoria de început a României!" - acesta este principalul mesaj transmis de Congresele Internaţionale de Dacologie, care încearcă să ofere o alternativă la istoria străveche a poporului nostru, alternativă bazată pe cercetări pluridisciplinare întreprinse de specialişti în diferite domenii conexe istoriei.
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro