Ministerul Justiției anunță al cincilea caz de COVID-19 în cadrul instituției. Este vorba de un angajat al direcției de resurse umane, care nu a mai fost prezent la minister din 2 aprilie.
Ministerul Justiției a confirmat luni seară al patrulea caz de COVID-19 printre angajații ministerului, după ce în aceeași zi a anunțat că de marți se intră în regim de telemuncă până pe 21 aprilie, după diagnosticarea și a celui de al treilea caz.
Cu excepția ministrului, a secretarilor de stat, a serviciului de informații clasificate și a direcției IT, toți angajații ministerului vor lucra de acasă, anunța luni dimineață conducerea MJ.
Al treilea caz a fost confirmat duminică seară, fiind vorba de un angajat al direcției contencios, aflat între contactele primului caz confirmat. Persoana nu a mai fost prezentă în minister din data de 9 aprilie.
Sediul ministerului a fost decontaminat succesiv prin nebulizare trei zile la rând: pe 10, 11 și 12 aprilie.
Săptămâna trecută, în noaptea de joi spre vineri a fost confirmat al doilea caz de la secția de contencios, după ce birourile fuseseră deja evacuate în cursul zilei după confirmarea primului caz. Angajații ar fi trebuit să se întoarcă la minister miercuri, pe 15 aprilie.
Ultima decontaminare avusese loc pe 4 aprilie.
Sursa: europalibera.org
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro