Agro Expo Bucovina 2011 luat cu asalt de peste 60.000 de vizitatori

martie 28, 2011

In ciuda vremii nefavorabile, peste 60.000 de vizitatori, atat din tara cat si din strainatate, au putut admira ultimele noutati din domeniu prezentate de cele peste 100 de companii din Romania, Germania, Austria, Spania, Ungaria si Republica Moldova, prezente la Targul Agro Expo Bucovina.

La deschiderea targului, amenajat in parcarea Shopping City Suceava, au fost prezenti secretarul de stat in Ministerul Agriculturii, Adrian Radulescu, presedintele Consiliului Judetean Suceava, Gheorghe Flutur, subprefectul Angela Zarojanu, precum si reprezentantii conducerii Camerei de Comert si Industrie Suceava.
Evenimentul a fost organizat de Camera de Comert si Industrie Suceava, in parteneriat cu Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Consiliul Judetean Suceava, Directia pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala si Shopping City Suceava.
Secretarul general al CCI Suceava, Marcel Gaftoneanu, a precizat ca in comparatie cu editia de anul trecut a targului, numarul expozantilor si a suprafetei de expunere de anul acesta s-a dublat.
Este cel mai mare targ de agricultura din tara, care poate fi depasit doar de targul Indagra din Bucuresti. Numarul mare de expozanti arata interesul pentru agricultura din judetul Suceava. Si vreau sa spun ca in special investitorii straini isi arata interesul pentru Regiunea de Nord-Est, cu precadere pentru judetul Suceava. Vreau sa precizez ca organizarea acestui targ la un asemenea nivel a fost posibila datorita colaborarii pe care o avem cu Ministerul Agriculturii si Consiliul Judetean Suceava, impreuna cu acesti parteneri reusind sa aducem targul la o asemenea anvergura, a spus Marcel Gaftoneanu.
La standurile expozantilor, vizitatorii au putut sa vada si sa cumpere atat masini si utilaje agricole, produse alimentare, cat si pasari si animale de rasa. Targul de la Suceava este specializat, printre altele, in masini, utilaje si tehnologii pentru industria alimentara, produse alimentare, miere si produse apicole, legume si fructe, conserve, , utilaje forestiere, anvelope si piese de schimb pentru tractoare si utilaje agricole, seminte si material saditor, tehnologii de crestere a animalelor, tehnologii si metode de imbunatatire a raselor, incubatoare, masini si echipamente pentru abatorizare, silozuri, uscatoare si mijloace de transport a cerealelor, tehnologii de reproducere si crestere artificiala a pestelui, tehnologii de pescuit, flori si plante de apartament, pentru gradini, parcuri si sere, mobilier si accesorii pentru gradini si terase, echipamente si unelte pentru gradinarit.
De asemenea vineri, 18 martie 2011, a avut loc si a patra editie a forumului economic Agricultura incotro?, care a fost structurat pe trei tematici, Satul romanesc, prezent si viitor, Produsele traditionale romanesti, realitati si perspective si Promovarea produselor ecologice, de la general la particular.
Odata cu lansarea manifestarii, Camera de Comert si Industrie Suceava a lansat in mod oficial cartea pasionatilor de agricultura Agro Book. Marcel Gaftoneanu a spus ca aceasta carte este un forum deschis pe internet, unde companiile de profil pot sa posteze anunturi, ofertele proprii, pot discuta despre agricultura sau pot sa-si prezinte problemele pe care le au. In aceasta carte pot fi trecute problemele pe care le au firmele de profil, pe care le vom prezenta Ministerului Agriculturii si celorlalte ministere pentru rezolvarea lor, a spus Gaftoneanu.
Cartea pasionatilor de agricultura si datele de contact ale expozantilor pot fi accesate de pe site-ul CCI Suceava, www.ccisv.ro.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro