#AGERPRES130 Andreea Răducan: Sunt recunoscătoare AGERPRES că a adus în atenţie munca noastră

martie 25, 2019

Campioana olimpică la gimnastică, Andreea Răducan, a afirmat, într-un mesaj transmis cu ocazia aniversării a 130 de ani de activitate a AGERPRES, că este recunoscătoare pentru faptul că Agenţia Naţională de Presă a reuşit de fiecare dată să aducă în atenţia publicului efortul şi rezultatele sportivilor români. "Sunt extrem de bucuroasă că putem auzi de oameni care au rezistat în timp şi au făcut atât de multe lucruri frumoase, nu doar pentru sport. Sigur că eu, ca fost sportiv, sunt extrem de recunoscătoare pentru faptul că aţi reuşit de fiecare dată să aduceţi în atenţia publicului, celor care au iubit evoluţiile noastre, munca şi efortul pe care noi le-am depus zi de zi în sala de antrenament şi ulterior aducând în atenţie cele mai frumoase rezultate pe care le-am avut în competiţii. Vă mulţumim, vă urăm la mulţi ani, şi sper din suflet să avem posibilitatea să ne vedem şi peste, hai să spunem, 50 de ani, povestind despre lucruri la fel de frumoase şi reuşite pe care AGERPRES le va avea de acum încolo. La mulţi ani!", a spus Andreea Răducan.

 

 

Sursa Youtube

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro